Preşedintele Statelor Unite ale Americii Barack Obama a afirmat că echipa sa studiază "toate opţiunile" în faţa recrudescenţei violenţelor înregistrată în Irak şi a avansului fulgerător al combatanţilor jihadişti înspre capitala Bagdad, relatează AFP şi Reuters.
"Situaţia la care am asistat în ultimele zile a dovedit măsura în care Irakul va avea nevoie de mai mult ajutor, din partea Statelor Unite ale Americii şi a comunităţii internaţionale. Echipa noastră de securitate naţională studiază toate opţiunile. Lucrăm fără pauză pentru a identifica modul în care am putea furniza cel mai eficient ajutor. Nu exclud nicio opţiune. Miza este de a ne asigura că aceşti jihadişti nu se instalează în mod permanent în Irak sau în Siria', a declarat Obama în Biroul Oval, la finalul unei întâlniri cu premierul australian Tony Abbott.
Rusia, prin vocea şefului diplomaţiei sale Serghei Lavrov, a estimat că progresul rebelilor islamişti din Irak ameninţă integritatea ţării şi ilustrează eşecul total al intervenţiei americană şi britanică în această ţară.