Liderul libian, Muammar Kadhafi, exersează arta echilibrului, cooperând şi cu Rusia şi cu Occidentul. El a sosit la Moscova pentru o vizită de trei zile, prima după 23 de ani, axată pe achiziţia de arme şi energia nucleară.
Vizita liderului libian la Moscova a debutat cu un dineu cu preşedintele rus, Dmitri Medvedev, la Meindorf, achiziţiile de arme şi discuţiile despre cooperarea în domeniul energiei nucleare fiind programate mâine. O sursă de la Kremlin, citată de AFP, a precizat că unul dintre subiecte este "dezvoltarea tradiţională a legăturilor în domeniul cooperării militaro-tehnice". Contractele de vânzări de arme evocate în timpul vizitei ar putea depăşi 2 miliarde de dolari (1,5 miliarde de euro), potrivit unei surse din complexul militaro-industrial rus citat de agenţia Interfax. Libia ar fi interesată de sisteme sol-aer S-300 şi TOR-M1, de avioane de vânătoare MiG29 şi Su-30, dar şi de tancuri T-90. Făcând aluzie la informaţiile potrivit cărora Moscova şi Tripoli negociază construirea unei centrale nucleare în Libia, sursa citată a adăugat că discuţiile ar putea viza şi "energia nucleară paşnică".
BAZĂ RUSĂ LA BENGHAZI
Cotidianul rus Kommersant relata că Libia este "gata să găzduiască o bază militară navală rusă" în portul Benghazi. Ziarul explica apoi că "prezenţa militară rusă va fi o garanţie de neagresiune din partea Statelor Unite pentru Libia, care nu se grăbesc să îl îmbrăţişeze pe colonelul Kadhafi, în ciuda mai multor gesturi de reconciliere". Propunerea are scopul "de a atenua nemulţumirea Kremlinului" produsă de "nerespectarea de către Tripoli a acordurilor cu Rusia". Libia a obţinut în aprilie ştergerea datoriei faţă de fosta URSS, în sumă de 4,5 miliarde de dolari, în schimbul unor contracte pe care Tripoli nu le-a onorat. Kadhafi nu a cumpărat nici un tanc sau avion, nici proiectata linie ferată Sirta – Benghazi nu a progresat, nici participarea Libiei la crearea unui OPEC al gazului nu s-a concretizat. Cooperarea militară datează din 1969, o dată cu venirea lui Kadhafi la putere în urma puciului care l-a răsturnat pe regele Idris. După căderea URSS, Kadhafi virează spre Occident, iar în 2003 renunţă la armele de distrugere în masă şi începe să curteze Vestul pe faţă, atras de perspective energetice. Relaţiile cu Rusia s-au "reîncălzit" după vizita din aprilie a lui Putin, pe atunci preşedinte. Nave de război ruseşti, în drum spre Venezuela, au făcut escală în octombrie la Tripoli.
Citește pe Antena3.ro