x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Armenia şi Azerbaidjanul au semnat un nou armistiţiu

Armenia şi Azerbaidjanul au semnat un nou armistiţiu

18 Oct 2020   •   10:30
Armenia şi Azerbaidjanul au semnat un nou armistiţiu

Armenia şi Azerbaidjanul au convenit asupra unui armistiţiu de încetare a focului în regiunea Nagorno-Karabakh. Cele două părţi au confirmat că armistiţiul intră în vigoare la miezul nopţii.

De la izbucnirea violenţelor luna trecută, în regiunea Nagorno-Karabakh, recunoscută la nivel internaţional ca parte a Azerbaidjanului, dar care este condusă de etnici armeni, sute de persoane au murit.

Armistiţiul vine la câteva ore după ce cele două ţări s-au acuzat reciproc cu privire la încălcarea acordului de încetare a focului, semnat weekendul trecut în Rusia.

În ceea ce priveşte noul armistiţiu s-au oferit foarte puţine informaţii.

Ministerul de Externe al Azerbaidjanului a declarat că decizia „se bazează pe declaraţia preşedinţilor Statelor Unite, Republicii Franceze şi Federaţiei Ruse, reprezentând Grupul OSCE Minsk ... din 1 octombrie 2020, declaraţia Grupului OSCE Minsk de la 5 octombrie 2020, adoptată în conformitate cu declaraţia de la Moscova din 10 octombrie".

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Armeniei, a transmis aceeaşi declaraţie într-o postare pe Twitter, adăugând că salută eforturile făcute pentru o „încetare a focului şi o reducere a tensiunii” în zona de conflict.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: armenia azerbaidjan armistitiu