Armenia. Zeci de persoane rănite în timpul protestelor împotriva fostului președinte
Zeci de persoane au fost rănite luni, la Erevan, capitala Armeniei, în timpul ciocnirilor între forţele de poliţie şi demonstranţi care protestează împotriva rămânerii la putere a fostului preşedinte Serj Sargsyan, propus pentru postul de premier cu puteri întărite după ce şi-a încheiat al doilea şi ultimul mandat prezidenţial, informează AFP.
Protestatarii au vrut să meargă la Parlament, după ce au mărşăluit în centrul oraşului, la apelul liderului opoziţiei, Nikol Pashinyan, şi au blocat străzile principale, a declarat un jurnalist AFP.
Împiedicaţi să avanseze de gardurile de sârmă ghimpată instalate în apropierea Parlamentului de către poliţie, protestatarii au încercat să forţeze trecerea iar poliţia a folosit grenade asurzitoare.
În total, 46 de persoane, printre care şi Nikol Pashinyan şi şase poliţişti, au solicitat asistenţă medicală pentru rănile provocate de sârma ghimpată şi de fragmentele de grenade asurzitoare, a anunţat Ministerul Sănătăţii.
'Suntem persoane paşnice. Scopul nostru este de a-l împiedica - fără violenţă sau recurgere la forţă - pe Serj Sargsyan să conducă ţara pentru a treia oară la rând', a spus mai devreme Nikol Pachinian, în timp ce protestatarii scandau 'Armenia fără Serj!'.
La rândul său, Parchetul General armean a anunţat deschiderea unei anchete privind 'tulburări masive'.
Partidul Republican aflat la putere a prezentat oficial luni în parlament candidatura lui Serj Sargsyan, 63 de ani, pentru funcţia de premier.
Votul în urma căruia Serj Sargsyan ar urma să fie ales fără surpriză în această poziţie cheie în fosta republică sovietică din Caucaz este aşteptat marţi.
'Poporul a votat Partidul Republican la alegerile legislative. Este dreptul partidului care deţine majoritatea să aleagă premierul', a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al partidului de guvernământ şi vicepreşedinte al Parlamentului armean, Eduard Charmazanov.
'Nimeni nu ne poate împiedica mâine să votăm pentru candidatul nostru Serj Sargsyan', a mai spus el.

Ştiri din .ro
- Poliția în alertă – cadavru carbonizat descoperit într-o mașină incendiată lângă Timișoara UPDATE 5 Varianta principală a anchetatorilor Pressalert.ro
- Averile consilierilor locali din Timișoara. Cine are patru mașini, cine l-a împrumutat în campanie pe Fritz și cine are locuință în Olanda Pressalert.ro
Cum va fi vremea în următoarele zile. Prognoza METEO pentru fiecare regiune a ţării
Angela Merkel, la Davos: Pandemia a perturbat lumea, este necesară o abordare multilaterală
Accident GRAV în Capitală. Un copil de 13 ani, a murit
DNA cere pedepse maxime pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu în dosarul finanțării campaniei electorale de la alegerile prezidențiale din 2009
ProRomânia a decis să întrerupă demersurile de fuziune cu ALDE. Decizia vine după ce DNA l-a inculpat pe Tăriceanu
Actriţa Georgeta Luchian Tudor, soţia lui Tudor Gheorghe, răpusă de coronavirus
Un nou caz de infecție cu noua tulpină a COVID-19 din Marea Britanie a fost confirmat la un bărbat din Constanța
Orban, despre negocierile din interiorul Coaliției: Într-o săptămână, două cred că vom finaliza și negocierile legate de prefecți și subprefecți
GALERIE FOTO: Cum au sărbătorit simpatizanții comunişti, 103 de ani de la naşterea lui Nicolae Ceauşescu
