x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Asasinarea Viktoriei Marinova: Premierul și opoziția îndeamnă la evitarea tensiunilor etnice

Asasinarea Viktoriei Marinova: Premierul și opoziția îndeamnă la evitarea tensiunilor etnice

12 Oct 2018   •   18:30
Asasinarea Viktoriei Marinova: Premierul și opoziția îndeamnă la evitarea tensiunilor etnice

Premierul bulgar Boiko Borisov a asigurat vineri că poliţia a luat toate măsurile necesare pentru a împiedica orice confruntare la Ruse şi că forţele de ordine au o prezenţă solidă în două cartiere ale oraşului locuite preponderent de romi, după asasinarea, săptămâna trecută, a ziaristei Viktoria Marinova, informează BTA şi Focus. 

Tânărul bulgar arestat după moartea ziaristei, Severin Krasimirov, locuia la o mătuşă într-unul din aceste cartiere unde mulţi localnici se prezintă drept musulmani de origine turcă. 

Într-o întâlnire vineri cu presa, premierul Borisov (GERB, conservator) a făcut apel la evitarea oricăror acţiuni susceptibile să ducă la escaladarea tensiunilor etnice, adăugând că nu se teme de astfel de tensiuni şi că atât romii, cât şi bulgarii comit infracţiuni. 

La rândul ei, lidera Partidului Socialist Bulgar (de opoziţie), Kornelia Ninova, i-a îndemnat pe politicieni şi media să facă tot posibilul pentru a împiedica creşterea tensiunilor etnice la Ruse. 

Întrebată dacă Bulgaria ar trebui să primească scuze de la politicienii europeni pentru reacţia lor iniţială la crimă, Ninova a subliniat că trebuie să se analizeze de ce s-a produs această reacţie. "Răspunsul este - neîncredere. Bulgarii nu au încredere în instituţii, iar politicienii străini nu au probabil încredere în capacitatea instituţiilor de a face faţă problemelor", a spus ea, menţionând că reacţiile străinilor au arătat cum este percepută Bulgaria peste hotare şi că trebuie făcute eforturi pentru a schimba această atitudine.

AGERPRES

×