x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe AŞTEPTARE / Situaţie confuză la Bombay

AŞTEPTARE / Situaţie confuză la Bombay

de Mihaela Matachita    |    29 Noi 2008   •   00:00
AŞTEPTARE / Situaţie confuză la Bombay

La Bombay, situaţia era confuză, deşi operaţiunile forţelor indiene păreau a se apropia de final ieri, la două zile după atacurile însoţite de luări de ostatici, soldate cu 156 de morţi şi 370 de răniţi.



Comandourile luptau să reia controlul asupra unei situaţii foarte confuze, deşi poliţia anunţase încheierea operaţiunilor la Oberoi/Trident, unul dintre cele două hoteluri de lux atacate miercuri seară, a relatat AFP. La sfârşitul zilei încă nu era clar câţi atacatori mai erau în libertate şi câţi ostatici mai erau reţinuţi după eliberarea câtorva zeci dintre aceştia, majoritatea străini. Cinci ostatici au fost ucişi la Centrul evreiesc Nariman, a treia ţintă a atacurilor islamiştilor. Tiruri de arme continuau să se audă de la hotelul de lux Taj Mahal, unde armata a lansat un atac cu grenade, pentru a-i scoate pe islamişti, după ce poliţia a descoperit explozivi capabili să producă mari daune.

Raidurile au vizat în special străini, mai precis americani şi britanici. Atacatorii foarte tineri, înarmaţi cu automate, unele foarte sofisticate, şi grenade, au lovit totodată ţinte indiene ca gara centrală, un spital pentru femei şi copii săraci. Opt străini au fost ucişi, fiind confirmată moartea a doi australieni, un britanic, un japonez, un german, un canadian, un italian de către guvernele ţărilor respective.

SCENE DE GROAZĂ

În hotelurile Oberoi/Triden şi Taj Mahal, comandourile au continuat minuţioase operaţiuni de curăţire, explorând camerele una după alta, în căutarea islamiştilor. Nouă atacatori au fost ucişi, altul arestat şi 15 oameni ai forţelor de ordine şi-au pierdut viaţa în operaţiuni. La Oberoi, 93 de ostatici au fost eliberaţi şi au fost descoperite 24 de cadavre. Ostaticii eliberaţi, precum şi poliţiştii ori militarii au relatat despre scene de groază trăite în hoteluri din cauza determinării atacatorilor. "Sunt oameni fără milă. Deschideau focul asupra oricui se afla în faţa lor", a povestit un membru al unui comando. Era "sânge peste tot" şi "cadavre zăceau aici şi acolo".

PAKISTANUL, ACUZAT
India a acuzat în mod deschis Pakistanul vecin şi rival de a fi în spatele acestor atacuri, care au lovit cea de-a zecea putere economică a lumii şi care au fost revendicate de Mujahedinii Deccanului. Aceştia cer încetarea persecutării celor 150 de milioane de musulmani din ţara cu 1,2 miliarde de locuitori, majoritatea hinduşi. Islamabadul a dezminţit acuzaţiile Indiei, iar responsabili occidentali au indicat pista reţelei teroriste Al-Qaeda. Demers inedit, Pakistanul a anunţat trimiterea şefului serviciilor de informaţii pentru a ajuta la anchetă.

×
Subiecte în articol: externe