O serie de astronomi şi astrofizicieni au solicitat crearea sub egida ONU a unei reţele globale de informaţii şi securitate pentru prevenirea eventualei coliziuni a Pământului cu un asteroid de dimensiuni mari, coliziune ce ar putea avea urmări cu dimensiuni apocaliptice.
AFP a transmis că, până în prezent, au fost detectate aproximativ 6.000 de obiecte cosmice care pot intersecta orbita terestră, conform unei conferinţe de presă susţinute de Asociaţia Exploratorilor Spaţiului (AES) care a prezentat la sediul ONU din Viena un raport denumit “Ameninţarea asteroizilor: apel la un răspuns global”. AES are 320 de membri din 34 de ţări. Dintre aceste 6.000 de obiecte cosmice, aproape 1.000 au diametrul peste 150 de kilometri, iar o eventuală coliziune cu un astfel de asteroid ar avea consecinţe catastrofale, provocând incendii care pot acoperi continente întregi şi valuri tsunami uriaşe.
Cu mijloacele de care ştiinţa dispune în prezent, o eventuală
coliziune ar putea fi prevăzută cu 15 ani înainte de producere. Însă tehnologia
necesară pentru schimbarea traiectoriei unui asteroid nu este încă pusă la
punct. Tocmai pentru aceasta este nevoie de cooperare internaţională. Astfel, AES
susţine înfiinţarea sub patronajul ONU a unei reţele internaţionale de
cercetare şi apărare care să facă faţă unei eventuale ameninţări venite din spaţiu.
O comisie ONU va examina acest raport în iunie 2009, la Viena.