x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atac armat la o universitate din Rusia. Zeci de oameni răniți. 8 persoane au fost ucise

Atac armat la o universitate din Rusia. Zeci de oameni răniți. 8 persoane au fost ucise

20 Sep 2021   •   12:57
Atac armat la o universitate din Rusia. Zeci de oameni răniți. 8 persoane au fost ucise
Sursa foto: Hepta

Opt persoane au fost ucise, iar alte zeci au fost rănite în urma atacului armat produs luni dimineaţă la Universitatea de Stat din oraşul Perm, situat la circa 1.500 de kilometri est de Moscova, anunţă Ministerul rus al Sănătăţii, citat de agenţia Tass.

"Potrivit Centrului Federal pentru Situaţii Medicale de Urgenţă, bilanţul actual arată că opt persoane au fost ucise în incidentul produs la Universitatea de Stat din Perm, iar 24 au fost rănite şi primesc îngrijiri medicale, 19 dintre acestea având plăgi produse prin împuşcare", a comunicat Ministerul rus al Sănătăţii.

La locul atacului au fost trimise 25 de echipaje medicale de urgenţă.

Conform Comisiei ruse pentru Investigaţii, autorul atacului armat este un student, care a fost imobilizat şi arestat. Anchetatorii încearcă să afle motivul atacului armat.

Mediafax

×
Subiecte în articol: Rusia atac armat