x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atacurile au continuat în estul Ghoutei chiar şi după ce Rusia a solicitat "pauza umanitară"

Atacurile au continuat în estul Ghoutei chiar şi după ce Rusia a solicitat "pauza umanitară"

27 Feb 2018   •   14:39
Atacurile au continuat în estul Ghoutei chiar şi după ce Rusia a solicitat "pauza umanitară"

Lupta continuă în estul Ghoutei, în ciuda celor cinci ore de “pauză” cerute de guvernul Rusiei, scrie BBC.

Activiştii au afirmat că guvernul a orchestrat un număr de atacuri aeriene, în timp ce media de stat a acuzat rebelii de bombardarea unui “coridor umanitar” menit să permită civililor să părăsească Ghouta.

Ca rezultat, nu a exitat nicio livrare de ajutoare din partea ONU sau evacuări medicale.

Consiliul de Securitate ONU a trecut unanim o rezoluţie prin care este solicitată încetarea ostilităţilor la nivel naţional, sâmbătă, dar nu este specificat momentul din care intră în vigoare rezoluţia.

Un purtător de cuvânt al Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare a afirmat că au fost primit rapoarte potrivit cărora luptele au continuat după ce Rusia a cerut pauza, marţi dimineaţă.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un grup cu sediul în Marea Britanie, a afirmat că situaţia din estul Ghoutei s-a calmat peste noapte. Cu toate acestea, Observatorul a raportat că în primele două ore ale ordinului dat de Rusia, privind “pauza umanitară”, au avut loc un număr de bombardamente asupra oraşelor Douma, Harasta şi Misraba. Ulterior grupul a raportat atacuri aeriene, inclusiv două bombe aruncate asupra oraşului al-Shifuniya.

Syrian Civil Defence, ai căror voluntari sunt cunoscuţi sub numele de Căştile Albe, a declarat că o persoană a fost omorâtă în Douma. Însă, Observatorul Sirian a afirmat că atacul a avut loc înainte ca “pauza umanitară” să înceapă.

Cel puţin 586 de civili au fost ucişi în atacurile aeriene guvernamentale în ultimele nouă zile, potrivit Observatorului Sirian.

Rusia a declarat că pauza umanitară va avea loc între orele locale 09:00 şi 14:00, în fiecare zi.

Organizaţia Semiluna Roşie din Siria a afirmat că va ajuta la formarea coridorului umanitar şi va informa rezidenţii despre modul prin care pot pleca prin intermediul broşurilor, mesajelor şi videoclipurilor.

Autobuze şi ambulanţe vor aştepta la o trecere pentru a-i evacua pe cei bolnavi şi răniţi.

“Cinci ore sunt mai bune decât nicio oră, dar ne-ar plăcea să vedem un sfârşit al acestor ostilităţi”,a spus purtătorul de cuvânt ONU, Stephane Dujarric, pentru AFP.

Vor putea oamenii să părăsească Ghouta în timpul pauzei?

Al-Wafideen a fost mult timp un punct formal al oamenilor de a intra şi ieşi din estul Ghoutei.

Reach Initiative, care monitorizează situaţia umanitară din enclavă, a afirmat că în această lună mai puţin de 10% din populaţie a putut pleca.

Organizaţia a declarat că oamenii care au încercat să părăsească zona au avut de-a face cu teren minat, bombardamente, abuz fizic şi verbal, detenţie, iar, în cazul femeilor, acestea au avut de-a face cu abuz sexual, umilinţă şi bătăi.

 

 

 

×