Poliţia din oraşul Heide, landul nordic Schleswig Holstein, a avertizat locuitorii să rămână în case şi să evite deplasarea în zona centrală până ce situaţia va fi sub control.
Este vorba despre doi mistreţi care au terorizat vineri un orăşelul din nordul Germaniei după ce au dat buzna în centrul oraşului, înspăimântând locuitorii, rănind patru oameni şi intrând într-o bancă, informează DPA.
Potrivit relatărilor angajaţilor şi clienţilor băncii, mistreţii au dat buzna în clădire, rănindu-l pe managerul băncii, în timp ce oamenii din interior căutau să se adăpostească sau încercau să iasă pe fereastră.
În cele din urmă, a fost chemat un vânător din regiune pentru a împuşca unul dintre mistreţi întrucât calibrul armelor din dotarea poliţiei s-a considerat a fi prea mare.
Oraşul a revenit la normal după ce al doilea mistreţ a părăsit de bunăvoie oraşul. AGERPRES