x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe BALON DE ÎNCERCARE/Uite racheta, nu-i racheta

BALON DE ÎNCERCARE/Uite racheta, nu-i racheta

de Mihaela Matachita    |    29 Ian 2009   •   00:00

Rusia fie a oferit o ramură de măslin, fie a lansat un balon de încercare la adresa noii administraţii americane ieri, când a anunţat că suspendă amplasarea rachetelor Iskender în enclava Kaliningrad, după ce echipa Obama anunţase revizuirea planului de instalare a scutului american antirachetă în Europa. 



Anunţul privind oprirea desfăşurării rachetelor în Kaliningrad a fost primit cu prudenţă
Foto: Afp/Mediafax

Relatarea iniţială de către agenţia rusă Interfax a suspendării amplasării rachetelor Iskender cu rază scurtă (400 km), capabile să poarte încărcătură nucleară spre ţinte din Europa, nu a fost confirmată oficial de Ministerul Apărării de la Moscova, sublinia Stratfor, think-tank de studii politice şi militare. Ştirea Interfax cita un oficial din Statul-Major al armatei care explica decizia prin faptul că Washingtonul nu se mai grăbeşte să îşi desfăşoare scutul antirachetă în Europa.

"GOGOMĂNIE CURATĂ"
Totuşi, după câteva ore, agenţia rusă ITAR-TASS, citând tot "un înalt responsabil militar" şi tot sub rezerva anonimatului, a transmis că "Ministerul rus al Apărării a calificat drept o «imbecilitate» informaţiile difuzate de agenţiile de presă, potrivit cărora Rusia şi-ar fi suspendat activităţile de desfăşurare a sistemelor de rachete operativ-tactice Iskander în enclava rusă Kaliningrad", mic teritoriu Baltic situat lângă Polonia. "Cum pot fi suspendate sau amânate nişte acţiuni care nici nu au fost măcar iniţiate? Toate aceste ştiri nu sunt decât o gogomănie curată", declarase "înaltul responsabil". "Şi apoi, ce înseamnă formularea «a suspenda activităţile de desfăşurare?» (...) Cel care a făcut această declaraţie habar nu are că este vorba de sisteme mobile", a precizat interlocutorul ITAR-TASS, citat de Agerpres. "El a adăugat că, potrivit declaraţiilor înaltei conduceri militare a Rusiei, sistemele operativ-tactice Iskander vor fi trimise în Kaliningrad doar ca răspuns la instalarea componentelor scutului antirachetă al SUA în Europa Centrală, desfăşurarea cărora ar putea începe abia în 2013", a mai relatat ITAR-TASS.

SCEPTICISM
La Bruxelles, ambasadorul SUA la NATO, Kurt Volker, a estimat că decizia de suspendare a desfăşurării rachetelor Iskender "ar fi un pas pozitiv", dacă ştirea se confirmă. Varşovia nu a dorit să comenteze o informaţie încă neconfirmată. Aceeaşi prudenţă şi în Lituania, care are frontieră comună cu enclava Kaliningrad.

Planul de desfăşurare a rachetelor în fostul Konigsberg german cucerit de sovietici după al doilea război mondial a fost anunţat în noiembrie de preşedintele rus, Dmitri Medvedev, ca răspuns la strategia SUA de a instala baze pentru interceptoare de rachete şi radare, ca elemente ale scutului antibalistic, în Polonia şi Republica Cehă. În ciuda asigurărilor administraţiei Bush, Moscova consideră că acest scut va dezechilibra balanţa nucleară strategică în Europa şi este îndreptat împotriva Rusiei. Deocamdată, Obama nu a decis ce va face cu scutul, dar anunţul de miercuri al Rusiei poate fi interpretat drept "o ramură de măslin" (eufemistic vorbind, în realitate balon de încercare) care pune presiune asupra noii administraţii americane ca aceasta să renunţe la plan.

×
Subiecte în articol: externe