Preşedintele în exerciţiu al SUA, Barack Obama, s-a declarat luni 'sigur' că ar fi obţinut şi un al treilea mandat la Casa Albă în cazul în care Constituţia i-ar fi permis să candideze la scrutinul din 8 noiembrie, transmite AFP.
Într-un interviu acordat în cadrul seriei 'The Axe Files', moderat la CNN de fostul său consilier apropiat David Axelrod, Obama a respins criticile privind o viziune fantezistă pe care el ar fi avut-o despre SUA. 'Am încredere în această viziune, pentru că sunt sigur că, dacă m-aş fi prezentat din nou şi aş fi explicat-o, aş fi mobilizat majoritatea americanilor pentru a se ralia la ea', a spus liderul de la Casa Albă.
'După alegerea şi victoria lui Trump, mulţi au sugerat că într-un anumită măsură a fost doar un vis (...) Dar cultura s-a schimbat, majoritatea aderă la noţiunea unei Americi unice care este tolerantă, diversă şi deschisă - şi plină de energie şi dinamism', a susţinut mai departe Obama, amintind că Hillary Clinton a câştigat votul popular, dar a pierdut preşedinţia din cauza sistemului bazat pe electori.
În acest interviu el şi-a precizat şi priorităţile pentru perioada următoare, dorind ca pe termen lung să contribuie la crearea 'viitoarei generaţii de lideri, de organizatori, jurnalişti şi politicieni'. Însă pe termen scurt, în lunile care vor urma plecării sale de la Casa Albă, Obama are în plan să 'doarmă', să petreacă 'vacanţe foarte frumoase' împreună cu soţia sa, Michelle, şi să scrie.
'Trebuie să stau liniştit o vreme. Nu mă refer la politică, ci la aspectul interior (...) Trebuie să te readaptezi cu tine însuţi şi să interiorizezi ceea ce s-a întâmplat înainte să iei decizii', explică Obama.
Dar el a exclus o viitoare implicare în politică pentru a nu 'inhiba afirmarea unor voci noi', neexcluzând totuşi posibilitatea de a interveni în eventualitatea unor 'probleme care ar atinge fundamentele democraţiei noastre'.
Pe 20 ianuarie Barack Obama îi va preda atribuţiile de preşedinte lui Donald Trump. Acesta din urmă a câştigat alegerile prezidenţiale mizând pe o platformă prin care a respins excesele globalizării - care au determinat pierderea de locuri de muncă în SUA - şi imigraţia susţinută de Administraţia Obama.
Sursa - AGERPRES