x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bariere lingvistice care aduc profit

Bariere lingvistice care aduc profit

13 Noi 2004   •   00:00

ROMANI IN LUME
SUA - Copiii imigrantilor care nu vorbesc engleza sunt o sursa de venit pentru scoli In districtele in care imigrantii sunt mai multi, statul american acorda milioane de dolari pentru a sustine programele scolare de invatare a limbii engleze. Banii sunt meniti sa ajute districtele scolare sa plateasca profesori care cunosc limbile imigrantilor, printre care si limba romana.
ANA-MARIA LUCA

FINANTARE. Pentru ca elevii - care nu stiu engleza - sa poata invata limba mai repede, scolile americane primesc bani pentru a angaja profesori cunoscatori de limbi exotice
Eforturile statului american Oregon de a integra imigratii care nu vorbesc inca limba engleza au devenit o metoda de a atrage finantare pentru o parte din scoli, scrie Portland Tribune. Aceasta pentru ca in ultimii ani fluxul de copii care vin din tari in care nu se vorbeste limba engleza a crescut si sprijinul financiar pentru programele de invatare a limbii a crescut si el. Districtele primesc cu 50% mai multi bani pentru fiecare elev, ceea ce, in viziunea unor directori de scoli, a dus la o inegalitate finaciara intre scolile in care invata mai multi elevi imigranti decat cele in care invata mai putini.

Orice copil care intra in categoria de "elev care invata limba engleza" valoreaza pentru o scoala americana aproximativ 7.500 de dolari pe an, in timp ce cu alti elevi care invata la scoli cu numar scazut de imigranti, statul american cheltuieste doar 5.000 de dolari pe an.

PROFESORI DE LIMBI EXOTICE. Diferenta de 2.500 de dolari se vede doar daca te uiti la cheltuielile unor scoli si le compari. O scoala din oraselul Sherwood care are doar cativa copii de imigranti nu primeste fonduri pentru acestia si poate cheltui doar 5.203 dolari pentru fiecare copil. Acest lucru inseamna ca un elev care tocmai a ajuns in Statele Unite nu va beneficia de acelasi ajutor ca intr-o scoala precum una din Portland, unde cei aproape 8.000 de dolari pentru fiecare copil sunt cheltuiti pentru a plati profesori vorbitori de limbi exotice. Asa ca imigrantii pot lucra si ei la scoala, ca profesori vorbitori de limba romana, spaniola, ucraineana sau dialect mexican.

Asa se intampla in Reynolds School District, unde 70% dintre elevi sunt imigranti. Asa ca scoala a angajat profesori care vorbesc romana si spaniola. Atunci cand nu mai gaseste personal calificat, apeleaza la translatori. De anul acesta, scolile din acest district au inceput sa organizeze si o gradinita.

PE LIMBAJUL COPIILOR. De asemenea, conform directorului scolii, cheltuielile nu se opresc aici. Profesorii americani care predau intr-o scoala cu elevi nevorbitori de engleza trebuie sa invete si ei cate ceva din limba elevilor.

PARTEA PROASTA. Profesorii americani spun ca programele de invatare a limbii engleze, care dau de munca unor imigranti si care ii ajuta pe altii sa invete engleza, au si o latura negativa. Mai toate scolile, care primesc fonduri prin programul ESL, vor incerca sa tina elevii cat mai mult intr-un astfel de program, fara sa le dea certificatul de vorbitor de limba engleza. Pentru ca, o data ce elevul ajunge la un nivel ridicat de limba engleza si are un certificat, scoala pierde fondurile alocate de stat. Asa ca un elev sta intr-un astfel de program pana la 12 ani. Unii profesori sunt de acord cu prelungirea programului. Ei spun ca elevii se intorc acasa, in familie nu vorbesc engleza, ci limba lor materna, si astfel, stapanirea noii limbi cere mult mai mult timp.

Pe de alta parte, multe voci spun ca banii nu ajung la elevii care ar trebui sa fie inclusi in programul ESL. Statisticile americanilor arata ca, de fapt, imigrantii care fac parte din programul ESL promoveaza liceul in proportie mai mica de 50% in Oregon.

STATISTICI
Conform unuia dintre site-urile romanilor din Statele Unite ale Americii, www. romportal.com, in statul Oregon traiesc 7.134 de persoane de origine primara romana, 8.470 care au si origine romana si 4.202 de imigranti care s-au nascut in Romania. La nivel national, imigrantii care s-au nascut in Romania numara 136.000, cei care sunt nascuti in SUA, dar au origine romana sunt in numar de 267.000, iar cei care au in familie romani sunt 367.000. Datele nu sunt stiintifice, conform site-ului, pentru ca la recensamantul din 2000 datele despre romani si vorbitorii de limba romana au fost trecute la sectiunea "Altele".
×
Subiecte în articol: scoala diaspora limba romănă engleza profesori