x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe BEREZOVSKI ACUZĂ/Autorităţile ruse spală bani în Vest

BEREZOVSKI ACUZĂ/Autorităţile ruse spală bani în Vest

de Mihaela Matachita    |    14 Feb 2009   •   00:00

Omul de afaceri Boris Berezovski, de origine rusă, refugiat la Londra, a acuzat guvernul de la Moscova de spălare de "bani murdari" în Occident şi de folosirea de mijloace ilegale pentru extinderea controlului asupra pieţelor mondiale.



Boris Berezovski a afirmat că premierul rus, Vladimir "Putin, şi apropiaţii lui încearcă să investească bani murdari ruseşti în întreaga lume printr-o reţea întinsă de companii". Omul de afaceri a făcut această afirmaţie în direct pe postul de televiziune Sky News, la emisiunea economică "Jeff Randall Live". 
Aceşti bani au ajuns inclusiv în Marea Britanie, a mai spus Berezovski, dând ca exemplu cazul întreprinzătorului rus Aleksandr Lebedev, care a achiziţionat ziarul britanic Evening Standard. Kremlinul are de gând să folosească acest ziar drept instrument de propagandă, a adăugat Berezovski.

Ambasadorul Rusiei la Londra, Iuri Fedotov, a intervenit în emisiune şi a afirmat că Lebedev a salvat ziarul britanic. Reprezentantul noului proprietar al Evening Standard s-a arătat "uimit să afle că mâna Kremlinului a ajuns la Londra tocmai prin intermediul lui Lebedev", ştiindu-se că acesta este un critic al Kremlinului. El a mai pus că există un conflict de interese între Berezovski şi Lebedev.

×
Subiecte în articol: externe