Ministrul de interne german, Thomas de Maiziere, estimează la circa 90.000-100.000 numărul de migranţi ilegali ce vor părăsi benevol sau vor fi retrimişi din Germania în 2016, o creştere puternică faţă de anii anteriori, însă 'insuficientă' dată fiind amploarea afluxului de migranţi în 2015, informează miercuri AFP.
'Dacă actuala evoluţie continuă, vom avea la sfârşitul anului între 90.000 şi 100.000 de plecări benevole şi de retrimiteri. Este bine, însă insuficient. De aceea, trebuie să lucrăm pentru ca toţi cei care trebuie să părăsească teritoriul ţării noastre să o facă într-adevăr', a declarat Thomas de Maiziere miercuri, după şedinţa de guvern.
În perioada ianuarie-aprilie 2016, circa 20.000 de persoane care nu aveau statut legal în Germania s-au întors în ţările lor în mod benevol, în cadrul programelor guvernamentale. Acest număr constituie o creştere puternică faţă de anii precedenţi (37.220 în întreg anul 2015 şi 13.574 în 2014).
În ceea ce priveşte repatrierile forţate, 9.280 de persoane au fost retrimise în ţările lor în decursul primelor luni ale anului. Au fost 22.369 de asemenea repatrieri în 2015 şi 13.851 în 2014.
Berlinul şi-a fixat drept obiectiv creşterea ritmului de repatriere a migranţilor cărora le-au fost respinse cererile de azil, în condiţiile în care în Germania au sosit aproape un milion de solicitanţi de azil în 2015.
În acest scop, Berlinul a adoptat proceduri de examinare accelerată a cererilor de azil, a declarat mai multe state din Balcani drept ţări de origine sigure, pentru a accelera expulzările, şi intenţionează să facă acelaşi lucru cu unele ţări din Africa de Nord.
Sursa: AGERPRES