x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Beyonce s-a asociat cu spitale americane pentru a oferi testări gratuite pentru COVID-19

Beyonce s-a asociat cu spitale americane pentru a oferi testări gratuite pentru COVID-19

10 Mai 2020   •   19:30
Beyonce s-a asociat cu spitale americane pentru a oferi testări gratuite pentru COVID-19

Cântăreaţa americană Beyonce a înfiinţat mai multe centre de testare pentru coronavirus mobile, în parteneriat cu spitale din Houston. Testările sunt oferite în centre medicale mobile, iar oamenii primesc şi vouchere pentru magazine alimentare.

Centrele sunt dedicate comunităţilor defavorizate şi au fost vizitate până în prezent de sute de persoane. Oamenii au primit în schimb şi produse pentru curăţare şi vouchere pentru alimente.

La sfârşitul lunii aprilie, Beyonce a anunţat că donează 6 milioane de dolari unor proiecte pentru protejarea sănătăţii mintale a angajaţilor consideraţi esenţiali pe timpul pandemiei de COVID-19, precum cei din spitale, magazine alimentare, farmacii, ambulanţă, pompieri. În aceste proiecte, Beyonce, în vârstă de 38 de ani, colaborează cu Jack Dorsey, CEO al Twitter.

Şi actorul american Sean Penn a avut o iniţiativă similară. Acesta şi-a unit forţele, prin intermediul ONG-ului său CORE, cu autorităţile din Los Angeles în vederea amenajării unor centre de testare mobile pentru coronavirus.

Mediafax

×
Subiecte în articol: beyonce