Cea mai revoltătoare, susțin disidenții saudiți, este perspectiva ca Biden – care, în timpul campaniei sale pentru Casa Albă, a promis să transforme Arabia Saudită într-un „stat paria” și a pus accentul pe promovarea drepturilor omului – să-l întâlnească pe Mohammed bin Salman, menționat deseori prin inițialele MBS, considerat drept promotorul represiunii opoziției din regat, precum și artizanul uciderii colaboratorului publicației „The Washington Post”, Jamal Khashoggi, în consulatul saudit din Istanbul, cu aproape patru ani în urmă.
De altfel, în martie 2021, administrația Biden a sancționat 76 de cetățeni saudiți în legătură cu asasinarea lui Khashoggi, dar nu și pe prințul moștenitor Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al Arabiei Saudite, deși un raport al serviciilor secrete americane a dezvăluit că acesta a dat undă verde masacrului comis în 2018.
Mulți activiști saudiți prodemocrație, inclusiv cei exilați din țara lor natală, își puseseră mari speranțe în Biden, ale cărui cuvinte tăioase de condamnare la adresa conducerii din Riad păreau inițial să semnaleze o schimbare drastică față de politica predecesorului său, Donald Trump. Acesta din urmă criticase extrem de rar Arabia Saudită, chiar și după uciderea lui Khashoggi, încercând să-l scoată pe MBS basma curată, de dragul intereselor comerciale americane în regatul saudit.
Invazia Rusiei în Ucraina și efectul conflictului asupra prețurilor la petrol și gaze naturale par să fi schimbat însă radical intențiile lui Biden. Ultimele evenimente internaționale au grăbit reapropierea SUA de Arabia Saudită, după ce statul bogat în zăcăminte a respins în mod repetat solicitările Americii de a crește producția de petrol.
O vizită cu cântec
Surse de la Washington au dezvăluit că Biden intenționează să viziteze Arabia Saudită în această lună. Chestionat pe această temă la sfârșitul săptămânii trecute, șeful Casei Albe a răspuns că nu are „planuri directe în prezent” să viziteze regatul saudit, însă există „o posibilitate”.
Întrebat dacă mai consideră încă Arabia Saudită drept un stat paria, Biden a declarat: „Nu-mi voi schimba punctul de vedere în privința drepturilor omului, dar, în calitate de președinte al Statelor Unite, treaba mea este să aduc pacea, dacă pot.”. Ca răspuns la o întrebare privind o posibilă întâlnire cu prințul moștenitor, el a spus: „Este prea devreme să vorbim despre asta.”.
Invazia Rusiei în Ucraina și, implicit, creșterea prețului petrolului sunt printre principalele motive pentru care SUA vor din nou cooperarea cu Riadul. Casa Albă caută, de asemenea, ajutor saudit pentru a pune capăt războiului din Yemen și pentru a reduce tensiunile cu Iranul, în contextul în care negocierile pentru restabilirea acordului nuclear multilateral abandonat de Trump sunt în impas.
Și reapropierea de regat a dat deja pimele rezultate. Săptămâna trecută, Arabia Saudită a luat măsuri pentru a crește producția de petrol. Concomitent, ONU a anunțat că părțile beligerante din Yemen au convenit să reînnoiască un armistițiu la nivel național pentru încă două luni, ceea ce generează speranțe în perspectiva încheierii unui război civil sângeros și a uneia dintre cele mai grave crize umanitare din lume.
Critici vehemente
„Noi, ca activiști saudiți loviți de MBS, ne simțim trădați de Biden!”, a scris, pe Twitter, Abdullah Alaoudh, cercetător stabilit în SUA, al cărui tată este încarcerat din 2017. „Strângeri de mână cu aceeași persoană care ne-a ucis prietenul #khashoggi, i-a arestat pe cei dragi ai noștri și i-a torturat, a interzis multor membri ai familiei noastre să călătorească pentru a ne șantaja și pentru a ne hărțui aici, în SUA?!”
Khalid Aljabri, al cărui tată, Saad, fost ofițer de rang înalt al serviciilor de informații saudite și aliat apropiat al serviciilor de informații americane l-a acuzat pe prințul moștenitor că a vrut să-l asasineze și i-a luat copiii ostatici, a declarat că această vizită ar trimite un semnal puternic lui MBS: „Indiferent de cine se află la Casa Albă, nimănui nu-i va păsa de viciile tale dacă poți reduce prețul benzinei!”.
„MBS poate scăpa de multe acuzații nu doar cu președintele Trump, ci chiar cu o administrație democrată, care a jurat sau a promis să-l transforme într-un paria!”