x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Biden face schimbări încă din prima zi

Biden face schimbări încă din prima zi

Publicat la 18 Ian 2021 18:00 Modificat la 18 Ian 2021 18:00
Biden face schimbări încă din prima zi
Agerpres

Joe Biden nu vrea să piardă timpul și a promis să semneze numeroase ordine executive încă din prima zi a preşedinţiei sale, remarcă AFP.

Schimbările climatice, pandemia, criza economică, nedreptăţile rasiale şi sociale din Statele Unite „necesită acţiuni urgente”, a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, viitorul şef de cabinet al liderului de la Casa Albă, Ron Klain.

„Preşedintele ales Biden va acţiona nu doar pentru a repara cele mai grave daune ale administraţiei Trump, ci şi pentru a permite ţării să avanseze”, a comentat el, citând în special intenţia acestuia de a reduce SUA în acordul de la Paris privind schimbările climatice.

Provocările cu care se va confrunta Joe Biden sunt numeroase, SUA apropiindu-se de pragul de 400.000 de decese provocate de COVID-19, pandemie a cărei extindere pare să fi scăpat de sub control, cu peste un milion de noi cazuri noi pe săptămână.

De asemenea, economia americană a fost grav afectată de pandemie, 10 milioane de locuri de muncă fiind pierdute de la debutul acesteia. Biden a anunţat deja un nou plan de 1,9 trilioane de dolari, care ar trebui să scoată SUA din cea mai gravă criză după cea din anii 1930.

 

×
Subiecte în articol: ​​​​​​​Joe Biden