x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bill Clinton explică în faţa unei comisii parlamentare de anchetă legătura sa cu Jeffrey Epstein

Bill Clinton explică în faţa unei comisii parlamentare de anchetă legătura sa cu Jeffrey Epstein

de Redacția Jurnalul    |    27 Feb 2026   •   23:30
Bill Clinton explică în faţa unei comisii parlamentare de anchetă legătura sa cu Jeffrey Epstein
Sursa foto: Hepta/Bill Clinton a susţinut de mai multe ori că nu era la curent cu infracţiunile comise de Epstein,

Fostul preşedinte american Bill Clinton a început vineri să dea explicaţii în faţa unei comisii parlamentare de anchetă cu privire la legăturile sale cu Jeffrey Epstein, numeroase şi documentate, în timp ce democraţii continuă să ceară ca la audieri să fie chemat şi preşedintele Donald Trump, şi el un fost apropiat al infractorului sexual, transmite AFP.

"Ne-au trebuit şapte luni pentru a o aduce pe (familia) Clinton. Dar în cele din urmă i-am adus şi abia aşteptăm să le punem multe întrebări", a declarat înainte de audieri preşedintele comisiei, republicanul James Comer, care joi a condus audierea lui Hillary Clinton.

Aleşii democraţi au repetat că îşi doresc să îl audieze şi pe preşedintele pe Donald Trump.

"Să fim oneşti, ne adresăm astăzi preşedintelui greşit", a declarat Suhas Subramanyam, un alt membru al comisiei.

"Preşedintele Trump este cel care blochează ancheta noastră. Preşedintele Trump este cel care vrea să muşamalizeze această afacere", a spus el.

La fel ca în cazul actualului preşedinte republican, în vârstă şi el de 79 de ani, numele lui Bill Clinton, care a ocupat funcţia de şef al statului între 1993 şi 2001 apare de mai multe ori în dosar fără ca vreun fapt reprobabil să îi fi fost vreodată imputat.

Jeffrey Epstein s-a dus de "17 ori" la Casa Albă în timpul mandatului său, iar fostul preşedinte a călătorit de "cel puţin de 27 de ori" cu avionul privat al acestuia, a reamintit James Comer.

În imagini făcute public recent de justiţie, Bill Clinton poate fi văzut participând alături de Jeffrey Epstein la evenimente mondene, dar şi în ipostaze private, uneori alături de femei ale căror feţe au fost mascate înainte de publicarea fotografiilor. Într-una din ele, Bill Clinton este într-un jacuzzi.

Bill Clinton a susţinut de mai multe ori că nu era la curent cu infracţiunile comise de Epstein, care pledase vinovat în 2008 pentru solicitarea de a se prostitua unei minore şi a executat o pedeapsă de 18 luni de închisoare.

În anul morţii în închisoare a lui Jeffrey Epstein, în 2019, fostul preşedinte a declarat că nu vorbise cu el de mai bine de un deceniu. O linie de apărare amintită joi de soţia sa, Hillary Clinton, în faţa aceleiaşi comisii.

Potrivit ei, "marea majoritate a persoanelor care au avut contacte cu el înainte de mărturisirile sale de vinovăţie din 2008 (...) nu ştiau ce făcea".

La fel ca soţia sa, fostul şef de stat este audiat într-o sală municipală din orăşelul Chappaqua, la nord de New York, unde cuplul deţine o casă.

Într-o parcare adiacentă, trei femei venite din oraşe vecine fluturau pancarte ostile preşedintelui Donald Trump.

Hillary Clinton a repetat joi că nu l-a întâlnit niciodată pe Jeffrey Epstein şi s-a arătat combativă în faţa membrilor comisiei cu majoritate republicană.

"Dacă această comisie ar dori cu adevărat să afle adevărul despre infracţiunile de exploatare sexuală ale lui Epstein (...) ar cere direct preşedintelui nostru actual să dea explicaţii sub jurământ despre zecile de mii de ori în care apare în dosar", a declarat ea.

Democraţii cer să îl audieze pe Donald Trump în special pe baza noilor dezvăluiri ale presei.

Potrivit acestora, Ministerul Justiţiei ar fi împiedicat recent publicarea unor documente care relatează acuzaţiile unei femei care susţine că a fost agresată sexual când era minoră de către Jeffrey Epstein şi Donald Trump.

"Acestea sunt documente care îl acuză pe preşedintele Statelor Unite de fapte foarte grave de violenţă sexuală", a subliniat alesul din California, Robert Garcia.

Audierea soţilor Clinton încheie luni de lupte cu şeful republican al comisiei de anchetă, James Comer. Iniţial convocaţi în octombrie, Bill şi Hillary Clinton au refuzat să se prezinte.

Ameninţaţi de comisia cu urmărire în justiţie pentru obstrucţionarea Congresului, Hillary şi Bill Clinton au anunţat în cele din urmă, la sfârşitul lunii ianuarie, că acceptă să fie audiaţi.

Cuplul a cerut fără succes ca audierile să fie publice spunând că vor să evite instrumentalizarea declaraţiilor lor de către republicani.

Dacă audierea nu este publică, înregistrarea acesteia ar trebui totuşi să fie făcută publică după încheiere, notează AFP.

De la publicarea pe 30 ianuarie a unui nou val de documente, numele mai multor lideri şi personalităţi din întreaga lume au fost făcute publice pentru legăturile lor din trecut cu Jeffrey Epstein, ceea ce a determinat anchete penale, arestări şi demisii, în special în Europa. AGERPRES

×
Parteneri