Aproximativ şase milioane de bolivieni sunt aşteptaţi duminică la urne la alegerile generale ce ar urma să ducă la concretizarea sprijinului masiv de care se bucură preşedintele de stânga Evo Morales, acordându-i acestuia al treilea mandat şi majoritatea absolută în parlament, relatează AFP.
Votul este obligatoriu în Bolivia, neprezentarea la urne fiind pasibilă de o amendă ridicată, de circa 60 de dolari. Consumul de alcool a fost interzis 48 de ore înainte de vot şi 12 ore după. Portul de arme de foc şi reuniunile publice au fost de asemenea interzise.
Preşedintele Morales, care, conform sondajelor, ar obţine aproape 69% din voturi, va vota în fieful său Chapare, în regiunea Cochabamba (centru), după care va reveni în capitală, unde, la palatul prezidenţial, va aştepta rezultatele şi va susţine un discurs dacă, aşa cum indică toate datele, va fi reales. Adversarul său, Samuel Doria Medina, din partea Uniunii Democrate (UD), magnat al cimentului şi al lanţurilor de fast-food şi rival al lui Morales şi la precedentele două alegeri prezidenţiale, este cotat cu 18% din intenţiile de vot.