Toata lumea vorbeşte despre interesele petroliere care au determinat reacţia coaliţiei internaţionale privind intervenţia în Libia. Toţi uită însă să se gândească la ce s-ar fi întâmplat dacă Gaddafi ar fi recucerit cu forţa ultima redută a opoziţiei, Benghazi.
Înainte de instaurarea zonei no-fly şi de atacurile începute acum câteva zile, previziunile privind refugiaţii libieni erau extrem de sumbre. Peste jumătate de milion de libieni urmau să ia drumul Egiptului în situaţia în care Benghazi ar fi căzut în mâinile lui Gaddafi.
Italia şi Franţa urmau să resimtă imediat urmările acestui exod. Pe lângă presiunea financiară, urmările acestei dizlocări a populaţiei s-ar fi întins pe zeci de ani.
Astfel şi cel mai simplu calcul arată că este mai eficient din punct de vedere financiar să îl bombardezi pe tiran decât să plăteşti costurile financiare şi umanitare generate de exodul rebelilor pe următorii 20 de ani.
Mesajul către dictatorii lumii este însă la fel de important ca şi evitarea exodului şi a costurilor aferente. După această intervenţie, reprezentanţii regimului din Yemen se vor gândi probabil de două ori înainte să mai împuşte protestatari.
Nu trebuie uitat însă nici efectul acestui atac asupra moralului coaliţiei. După experienţa din Irak şi din Afganistan au nevoie disperată de o victorie.
Astfel, bombardând, italienii şi francezii evită o criză a refugiaţilor care i-ar fi afectat în mod direct (vezi Lampedusa), pe de altă parte americanii îşi revigorează moralul, sărmanii libieni nu trebuie să ia drumul exilului şi toţi scapă mai ieftin...
Italia a depăşit pragul de 3 milioane de infectări cu Sars-Cov-2 de la începutul pandemiei. Vineri au apărut 24.036 cazuri noi, ducând infectările la 3.023.129.
Potrivit Ministerului Sănătății, 99.271 de...
Un ordin comun al Ministrului Educației și Ministrului Sănătății emis sâmbătă modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor sau instituţiilor de învăţământ în condiţii de...
Poliția franceză a împrăștiat mulțimea de pe malurile Senei, în centrul Parisului, din cauza îngrijorărilor că oamenii nu respectau regulile de distanțare socială impuse de coronavirus, relatează...
Datele preliminare dintr-un studiu efectuat la Universitatea din Oxford indică faptul că vaccinul COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca PLC este eficient împotriva variantei braziliene (P1), a declarat pentru Reuters o su...
Două studii recente aratată că restricţiile globale impuse până acum de pandemie nu vor avea un impact pe termen lung asupra schimbărilor climatice.
Restricţiile au dus temporar la o reducere semnificativă a...
Cei cinci fii recunoscuți de Maradona sunt singurii moștenitori ai acestuia, a stabilit un tribunal din La Plata, scrie Mediafax
Un tribunal argentinian a decis că cei cinci copii recunoscuți de Diego...
Bilanțul zilnic al morților COVID-19 din Brazilia ar putea ajunge la 3.000 dacă nu se iau măsuri serioase pentru a opri răspândirea virusului. Cu toate acestea, Ministerul Sănătății nu vede nicio șansă pentru...
Liderul spiritual Dalai Lama s-a vaccinat la un spital din Dharamsala şi a fost ţinut sub observaţie aproape o jumătate de oră, scrie Mediafax
El a mulţumit Guvernului Indiei pentru facilitarea...
Disneyland a primit undă verde pentru a se redeschide din 1 aprilie, după ce a stat închis timp de aproape un an din cauza pandemiei. Redeschiderea trebuie să se facă prin limitarea numărului de oaspeți,...
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat sâmbătă că, în ultimele 24 de ore, au fost vaccinate în România 48.638 de persoane și au fost...
Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat vineri că este hotărât să ''revitalizeze'' parteneriatul cu Uniunea Europeană, în cursul unei convorbiri telefonice cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen,...
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi au informat că 27 de unităţi de învăţământ din şase dintre localităţi din judeţul Iaşi vor intra în scenariul roşu, în cursul săptămânii...
UPDATE: Şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU), în care se vor decide măsurile necesare având în vedere trecerea Capitalei în zona roşie, va avea loc...
Uniunea Europeană va cere Statelor Unite ale Americii să permită exportul a milioane de doze de vaccin anticoronavirus AstraZeneca, în contextul în care blocul comunitar se luptă să soluţioneze chestiunea...
Directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, şi-a anulat vizita în Israel, după ce s-a dovedit că nu a fost complet vaccinat împotriva coronavirusului, scrie Mediafax
Bourla a declarat, în decembrie, că...