x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Box cu Puterea. Vitali Kliciko promite un KO regimului ucrainean

Box cu Puterea. Vitali Kliciko promite un KO regimului ucrainean

de Marina Constantinoiu    |    04 Dec 2013   •   18:45
 Box cu Puterea. Vitali Kliciko promite un KO regimului ucrainean
Sursa foto: SERGEI SUPINSKY/AFP/Mediafax

Principalii actori şi acţiunile lor în criza din Ucraina
În Ucraina, agitaţia continuă, o sută de manifestanţi proeuropeni încercând miercuri să blocheze sediul Guvernului, unde urma să aibă loc reuniunea Consiliului de Miniştri, iar protestele la adresa suspendării procesului de integrare europeană sunt în desfăşurare.

Ameninţările premierului
Premierul ucrainean a ameninţat manifestanţii cu urmăriri în justiţie, arestările au început, iar Universitatea din Kiev este somată să denunţe studenţii, pe fondul unei contestaţii fără precedent de la "Revoluţia Portocalie" din 2004, relatează AFP.
"Vreau să le spun oamenilor: liderii voştri vă împing la infracţiuni. Ei se refugiază în spatele imunităţii lor parlamentare şi voi nu aveţi mijloace pentru a vă proteja", a declarat şeful Guvernului, Mikola Azarov, în deschiderea şedinţei de Guvern de miercuri, prima de la mobilizarea opoziţiei pe străzile din Kiev.
Cu o zi înainte, un tribunal de la Kiev a plasat în arest preventiv, pentru două luni, nouă persoane suspectate de tulburări, duminică, în faţa Administraţiei Prezidenţiale, o decizie denunţată miercuri de opoziţie.
"Aceste nouă persoane, între care mai mulţi jurnalişti, antreprenori şi taţi cu familii numeroase, au fost arestaţi ilegal", a declarat Arseni Iaţeniuk, unul dintre liderii opoziţiei, acuzând forţele de ordine că "acoperă" astfel acţiunile ilegale ale poliţiştilor. El le-a cerut ambasadorilor occidentali să meargă la procesul în apel.
Procurorul general Viktor Pcionka a enumerat "numeroase cazuri de încălcare a legii" în cadrul manifestaţiilor, potrivit unui comunicat disponibil pe site-ul Parchetului. El a citat ca exemplu "ocuparea Primăriei şi Casei sindicatelor, sediul Guvernului, apelurile de a lua cu asalt Administraţia Prezidenţială şi drumurile blocate". 
Ministerul ucrainean de Interne a anunţat, miercuri, că 53 de anchete au fost deschise pentru "încălcarea legii în jurul clădirilor administrative de la Kiev".

Peste 300 de răniţi
Manifestaţiile, fără precedent de la "Revoluţia Portocalie", au fost declanşate de schimbarea de poziţie a Puterii, care a refuzat în ultimul minut, la presiunea Rusiei, să semneze Acordul de Asociere cu UE, pregătit de trei ani.
Peste 300 de persoane au fost rănite până în prezent în confruntările din centrul capitalei ucrainene, a anunţat miercuri Departamentul pentru Ocrotirea Sănătăţii din Kiev, citat de agenţia de presă UNIAN, în pagina electronică.
Alegerea prorusă a preşedintelui Ianukovici scindează încă o dată Ucraina între vestul proeuropean şi estul rusofon şi rusofil.
Semnarea acestui acord era condiţionată de UE de eliberarea fostului premier Iulia Timoşenko, încarcerată pentru "abuz de putere".
La început, opoziţia cerea semnarea Acordului de Asociere şi eliberarea lui Timoşenko. Dar refuzul de a semna acordul cu UE şi violenţele poliţiei împotriva manifestanţilor au radicalizat situaţia: opoziţia cere de acum demisia Guvernului şi a preşedintelui şi alegeri anticipate. Ei denunţă şi o revenire sub influenţa Moscovei şi un pas înapoi în integrarea europeană a Ucrainei.

Trei lideri ai opoziţiei

Trei lideri ai opoziţiei s-au făcut remarcaţi cu ocazia manifestaţiilor de la Kiev - fostul campion mondial la box Vitali Kliciko, fostul preşedinte al Parlamentului Arseni Iaţeniuk şi naţionalistul Oleg Tiagnibok, în lipsa carismaticei Iulia Timoşenko, aflată în detenţie, relatează AFP.
Vitali Kliciko, fost campion la box, a promis că va face "KO" actualul regim ucrainean.
"Vom continua protestele până vor fi satisfăcute revendicările: demisia Guvernului şi demisia preşedintelui Viktor Ianukovici", a spus Kliciko. Născut în 1971 în Kîrgîzstan, el s-a mutat în Ucraina în 1984, împreună cu familia. Poliglot, el a trăit în cele patru colţuri ale fostei URSS şi ale blocului socialist, înainte de a reveni în Ucraina.
Are 2 metri înălţime şi 114 kg de muşchi. Colosul de 42 de ani conduce partidulul Udar (Lovitura).
Lansat în politică după Revoluţia Portocalie prooccidentală din 2004, pe care a susţinut-o, ales după doi ani consilier municipal la Kiev, capitală pe care nu a reuşit s-o cucerească, acest “sportiv intelectual” a fondat În 2010, a fondat Alianţa Democratică pentru Reforme.
Situat pe locul trei la legislativele din 2012, cu 15% dintre sufragii, partidul lui susţine o Ucraină democratică şi ancorată la Europa.
Kliciko, care a anunţat că va candida la Preşedinţia Ucrainei în 2015, se bazează pe dorinţa compatrioţilor săi de a obţine un nivel de viaţă comparabil cu cel al vecinilor lor europeni şi pe decepţia lor faţă de oamenii politici tradiţionali.
Foarte angajat în lupta contra corupţiei generalizate din Ucraina, acest milionar beneficiază de o reputaţie rară de a-şi fi făcut averea cinstit, de pe urma victoriilor sale sportive.
Arseni Iaţeniuk este un apropiat al fostului premier Iulia Timoşenko. Născut în 1974 la Cernăuţi, a devenit în 2001 ministru al Economiei în regiunea autonomă Crimeea. În 2005, a devenit ministru al Economiei.
La rândul său, Oleg Tiagnibok, liderul partidului de opoziţie Libertatea, este un politician ultranaţionalist şi antisemit, care şi-a mai atenuat discursul acid în ultima vreme. Născut în 1968 la Liov, Oleg Tiagnibok, medic chirurg, a devenit membru al Partidului Social-Naţional în 1991. A candidat pentru postul de primar al oraşului Kiev în 2008 şi în scrutinul prezidenţial din 2010.







×
Subiecte în articol: ucraina