x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Brazilia solicită FMI să reflecteze asupra impozitării bogaţilor

Brazilia solicită FMI să reflecteze asupra impozitării bogaţilor

de Agerpres    |    12 Apr 2014   •   08:53
Brazilia solicită FMI să reflecteze asupra impozitării bogaţilor

Ministrul brazilian de finanţe Guido Mantega a lansat vineri un apel la adresa Fondului Monetar Internaţional (FMI) prin care îi cere să acorde mai multă atenţie luptei împotriva inegalităţilor şi în special să ia în considerare impozitarea suplimentară a celor mai bogaţi, conform AFP.

"FMI a început să acorde mai multă atenţie creşterii inegalităţii, însă trebuie să transforme acest lucru în nişte recomandări concrete", a susţinut Mantega într-un comunicat.

"FMI ar putea, spre exemplu, să determine anumiţi indicatori pentru a ajuta guvernele să identifice o marjă de manevră astfel încât să poată mări impozitarea veniturilor mari şi a averii, fără a afecta locurile de muncă", a mai adăugat el.

Şeful finanţelor braziliene a mai sugerat că este necesară "ajutarea ţărilor în procesul de creştere a progresivităţii impozitării, pentru îmbunătăţirea sistemelor de securitate socială".

×
Subiecte în articol: inechitate taxa avere FMI