Ieșirea Marii Britanii din UE ar fi „dezastruoasă” pentru prestigiul pe scena internațională, slăbind o Uniune zguduită deja de crize în cascadă, susține AFP. Divorțul de această putere nucleară, singura țară europeană cu loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU în afară de Franța, ar putea avea un efect dezastruos asupra politicii externe și de securitate a UE.
Europa a fost lovită de terorism la Paris, Copenhaga și Bruxelles, se confruntă cu cel mai mare aflux de migranți de după 1945 și trebuie să gestioneze răcirea relațiilor cu Moscova, după anexarea Crimeii și declanșarea conflictului din estul Ucrainei. În acest context, Brexitul ar fi o nouă lovitură dură. Chiar dacă „nicio schim-bare abruptă” nu este așteptată în materie de politică externă euro-peană după referendumul britanic de la 23 iunie, „pierderea în termeni de imagine” ar fi una reală, susține Janis Emmanouilidis, director al European Policy Center (EPC) de la Bruxelles. Ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar ar arăta că „europenii sunt absorbiți de numeroasele lor probleme, precum criza migrației sau cea financiară”. „Asta nu dă o imagine de forță, ci de slăbiciune”, care ar putea fi exploatată de Rusia lui Vladimir Putin sau de liderii chinezi, avizi să-și extindă influența, afirmă Emmanouilidis.
Divergențe franco-germane
„Dacă UE ar deveni mai mică pentru prima dată în istoria sa, acest lucru i-ar degrada și mai mult imaginea”, adaugă directorul EPC. Potrivit AFP, cuplul franco-german nu ar putea compensa de unul singur această slăbire, din cauza „divergențelor fundamentale” între Paris și Berlin asupra angajamentului militar al UE. Deși s-a opus mereu unei poli-tici comune de apărare, Londra este un vector de unitate pentru sancțiunile internaționale.
P r e m i e r u l britanic, David Cameron, a avertizat că ieșirea din UE ar însemna „un deceniu pier dut” pentru Marea Britanie