Bulgaria va extinde certificatul verde la toate persoanele cu un anumit nivel de anticorpi neutralizanți ai SARS-CoV-2 în sânge, a anunțat marți ministrul bulgar al sănătății, Stoycho Katsarov.
Autoritățile răspund astfel cererilor venite din partea mai multor grupuri de cetățeni nemulțumiți de restricțiile impuse pentru a reduce valul virulent al pandemiei din Bulgaria, cu un număr record de spitalizări și decese, potrivit EFE.
Accesul în spațiile publice închise necesită certificat verde COVID, care până acum era eliberat celor complet vaccinați, trecuți prin boală sau cu rezultat negativ la un test recent.
De joi, documentul care deschide ușile localurilor și muzeelor poate fi obținut și de cei care pot dovedi printr-un test de sânge că au un nivel de anticorpi IgG de cel puțin 150 BAU/ml.
Documentul va fi valabil timp de 90 de zile, a precizat ministrul.
Autoritățile speră să obțină informații cu privire la numărul de persoane care au transmis COVID fără simptome sau fără a fi înregistrate oficial.
Bulgaria a înregistrat 334 de decese cauzate de COVID în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr zilnic de decese de la începutul pandemiei, în martie 2020.
(sursa: Mediafax)