x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgaria - Vartejul lustratiei

Bulgaria - Vartejul lustratiei

de Ana Ilie    |    25 Mai 2006   •   00:00
Bulgaria - Vartejul lustratiei

17 ani le-a luat bulgarilor pentru a incepe dezbaterea publica referitoare la deschiderea dosarelor fostelor servicii secrete si, ca orice inceput, solutiile oferite variaza de la utopic la nerealizabil.

Deschiderea pentru publicul larg a dosarelor fostelor servicii secrete bulgare, la 17 ani de la inlaturarea comunismului, intampina, asa cum era de asteptat, impotrivire, pe de-o parte, si incurajare, pe de alta. Nu putine sunt vocile care spun ca o deconspirare a arhivelor poate demonstra legaturile dintre sefii politiei politice si mafia actuala. Tot mai vehemente sunt insa opiniile celor care cred ca acest capitol din istoria Bulgariei ar trebui inchis odata pentru totdeauna, chiar inainte de a fi deschis.

SCANTEIA. Dezbaterea a fost relansata dupa ce Ministerul de Interne a anuntat ca doi cunoscuti jurnalisti au colaborat cu serviciile de securitate comuniste, acuzatii contestate de ziaristi. Discutiile generate pe marginea acestui subiect se concentreaza atat pe legalitatea deschiderii arhivelor fostei politii politice, cat si pe necesitatea acestui gest.

Presedintele Gheorghi Parvanov nu s-a sfiit sa declare ca Bulgaria are treburi mai presante "la ordinea zilei", precum incerta aderare la UE, si nu are timp de pierdut cu "aceasta dezbatere inutila". Si premierul Serghei Stanisev are o solutie radicala de a rezolva pentru totdeauna dilema lustratiei: incinerarea dosarelor, asa cum au procedat Grecia si Spania. Legatura intre UE si arhivele fostelor servicii secrete, desi ignorata de presedintele si de premierul Bulgariei, este foarte limpede pentru cercetatori. Un fost responsabil al comisiei pentru deschiderea arhivelor, care a functionat temporar in perioada 2000-2002, crede ca explicatia originilor criminalitatii organizate, pe care Sofia trebuie sa o combata pentru a intra in UE, "se afla in arhivele nedeschise".

Primarul Sofiei, Boiko Borisov, a cerut publicarea dosarelor pe internet, in timp ce partidul conservator Democratii pentru o Bulgarie Puternica, aflat in opozitie, a propus o lege in acest sens.

Nu ar mai fi prea mult de publicat insa, de vreme ce dosarele a 46% dintre colaboratori, a 30% dintre persoanele supravegheate si a 91% dintre cei care au cedat politiei cladiri pentru a-si desfasura activitatea au fost distruse in ianuarie 1990, la scurt timp dupa inlaturarea de la putere a dictatorului comunist Todor Jivkov.

CAZURI
Ungaria si Slovacia au reusit sa puna in aplicare legea lustratiei mai devreme decat Bulgaria, desi acest proces a declansat mari scandaluri. In Ungaria, anul trecut, in urma publicarii unei liste cu colaboratori ai fostelor servicii secrete comuniste, a iesit la iveala faptul ca nu mai putin de 19 responsabili de la Budapesta s-au numarat printre fostii agenti ai regimului comunist. Printre acestia se afla fostul premier socialist Peter Medgyessy si actualul guvernator al Bancii Centrale a Ungariei, Zsigmond Jarai, dar si parintii scriitorului Peter Esterhazy, ai lui Zoltan Pokorni, fost presedinte al Fidesz, cel mai important partid din opozitia de dreapta.
Ungaria nu a dezvaluit numele colaboratorilor fostei politii secrete, dupa 1989. In schimb, la inceputul lunii decembrie 2004, Partidul Socialist, fost comunist si aflat in prezent la guvernare, a deschis partial arhivele serviciilor secrete ale regimului comunist.
In Slovacia, lista celor care figureaza in dosarele de colaboratori ai Stb (fosta politie politica) a fost pusa la dispozitia publicului pe internet, la adresa www.upn.gov.sk.
×
Subiecte în articol: externe