x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Canada spune că va răspunde „ferm și prompt” dacă Trump impune taxe vamale

Canada spune că va răspunde „ferm și prompt” dacă Trump impune taxe vamale

de Redacția Jurnalul    |    31 Ian 2025   •   21:45
Canada spune că va răspunde „ferm și prompt” dacă Trump impune taxe vamale
Sursa foto: wikipedia

Canada va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri ferme dacă Donald Trump își pune în aplicare planul de a impune taxe vamale, declară, vineri, prim-ministrul canadian, Justin Trudeau, potrivit The Guardian.

Trump și-a repetat, joi, amenințarea de a impune taxe la importurile din Canada și Mexic, care ar începe de la 25% și „ar putea sau nu să crească cu timpul”.

În cadrul unui consiliu consultativ privind relațiile dintre Canada și SUA, premierul canadian, Justin Trudeau, a declarat: „Dacă președintele alege să pună în aplicare orice taxe împotriva Canadei, suntem pregătiți cu un răspuns - un răspuns hotărât, ferm, dar rezonabil, imediat”.

„Nu este ceea ce ne dorim, dar dacă el merge mai departe, vom acționa și noi”, a adăugat Trudeau.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: canada taxe trump