x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Casa Albă: Decizia Rusiei de a nu lua măsuri de dezamorsare a crizei din Ucraina este regretabilă

Casa Albă: Decizia Rusiei de a nu lua măsuri de dezamorsare a crizei din Ucraina este regretabilă

de Agerpres    |    14 Mar 2014   •   21:24
Casa Albă: Decizia Rusiei de a nu lua măsuri de dezamorsare a crizei din Ucraina este regretabilă

Eşecul Rusiei de a lua măsuri pentru dezamorsarea crizei din Ucraina este 'regretabil', iar Statele Unite ale Americii sunt gata să răspundă cu rapiditate după referendumul prevăzut pentru duminică privind alipirea Crimeii la Federaţia Rusă, a declarat vineri Casa Albă, potrivit Reuters.

"Este evident că nu s-a ajuns la o situaţie în care Rusia să aleagă detensionarea situaţiei, să aleagă un mod de soluţionare a situaţiei pe cale paşnică şi prin intermediul diplomaţiei. Acest lucru este regretabil. Va trebui să vedem ce se va întâmpla în următoarele câteva zile", a spus purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.

"Suntem gata să răspundem dacă referendumul va fi menţinut duminică", a adăugat Carney.

Întrebat cât de rapid va veni răspunsul SUA, el a apreciat că acest lucru se va întâmpla "rapid".

Oficialul american a menţionat că totuşi Casa Albă speră în continuare că "Rusia va reuşi să găsească o cale de a aborda preocupările sale din Ucraina în conformitate cu dreptul internaţional şi cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei".

×
Subiecte în articol: relatii sua rusia referendum crimeea