Ann Hunt şi Elizabeth Hamel au dus o viaţă obişnuită timp de 78 de ani, când au aflat că sunt surori gemene. Naşterea a însemnat singurul moment comun al celor două din această viaţa. Imediat după naştere, cele două au fost despărţite. Copiii celor două şi un cercetător în domeniul sarcinilor gemelare au reuşit această unificare spectaculoasă, care candidează la un loc în Cartea Recordurilor pentru perioada cea mai lungă în care două gemene au fost despărţite. BBC a urmărit firul poveştii şi a captat într-un film documentar reîntâlnirea celor două. Despărţite la naştere
Povestea celor două începe la data de 28 februarie 1936. Mama lor necăsătorită, Alice Lamb, care avea 33 de ani la acea vreme, lucra ca bucătar într-o bază militară din Marea Britanie. Tatăl copiilor, un soldat pe nume Peters, a părăsit-o înainte să nască. “Când a aflat că mama este însărcinată, a ales să o părăsească”, spune Elizabeth despre bărbatul care nu şi-a văzut niciodată fiicele. Într-o societate în care o mamă singură necăsătorită cu doi copii era privită cu multă antipatie şi dispreţ, Alice decide să renunţe la una dintre fiice. Conform Die Welt, un studiu al Universităţii din Minnesota arată că în acea perioadă aproximativ 44,5% dintre gemeni au fost despărţiţi din cauza faptului că mamele lor erau necăsătorite. Faptul că Elizabeth se născuse cu uşoare probleme medicale o face incompatibilă cu procesul de adopţie. Aşa s-a optat pentru Ann. Ea a ajuns pentru şase luni într-o casă de copii. Apoi, a fost adoptată de un cuplu din Aldershot care nu putea avea copii. La vârsta de 28 de ani, Elizabeth a întâlnit un american în Malta şi a decis să se căsătorească cu el. Peste puţin timp au emigrat în SUA.
Elizabeth ştia de existenţa lui Ann
Ciudat este că Alice i-a mărturisit lui Elizabeth că are o soră. “Ştiam că am o soră. M-am rugat să o găsesc, dar toate tentativele au eşuat”, susţine Elizabeth. Mama celor două a suferit un infarct şi a murit la vârsta de 77 de ani. Pe de altă parte, şi Ann a aflat în adolescenţă că a fost adoptată. “Aveam 13 sau 14 ani, când mătuşa mi-a spus că am fost adoptată. Am întrebat-o pe mama adoptivă dacă este adevărat şi mi-a spus că Dumnezeu m-a trimis în familia ei şi mama reală nu a vrut să mă păstreze”, povesteşte Ann. Mama ei adoptivă, Gladys Wilson, n-a ştiut sau n-a vrut, dar în orice caz nu a suflat nici o vorbă despre existenţa unei surori gemene. După moartea lui Wilson în 2001, Ann a încercat să obţină originalul certificatului ei de naştere. L-a şi obţinut, dar lipseau datele despre existenţa surorii gemene. “Scria doar numele mamei, Alice Lamb, vârsta ei şi profesia de bucătar”, susţine ea. Fiica cea mică a lui Ann a declanşat căutările care au dus la reunificarea celor două femei. Pasionată de arborele genealogic al familiei, Samantha Stacey a postat anunţuri în ziarele locale şi pe internet, solicitând orice fel de informaţii despre bunica ei, Alice Lamb.
Primul contact după aproape opt decenii
La finalul anului 2013 a venit informaţia-cheie. Bunica Alice Lamb s-a recăsătorit la vârsta de 49 de ani. Un nepot al soţului ei a confirmat că bunica vitregă a mai avut o fiică, care trăieşte în SUA. “Aşa am găsit-o pe Elizabeth”, spune Ann. “Într-o zi am găsit în cutia poştală o scrisoare. Era de la sora mea. După nici 10 minute, vorbeam cu Ann la telefon. Vocea ei m-a bulversat atât de tare încât nici nu am reuşit să scot vreun sunet. A trebuit să mă ciupesc ca să realizez ce mi se întâmpla”, explică Elizabeth.
Studiu de caz pentru cercetători
A fost de nevoie de săptămâni întregi de discuţii prin telefon şi Skype, astfel încât cele două femei să se cunoască. Întâlnirea dintre cele două a fost intermediată de cercetătorul Nancy Segal de la California State University. Quinton Hamel, fiul lui Elizabeth, citise cartea ei despre gemeni şi a ales să o contacteze. Cercetătorul vrea să le transforme pe cele două într-un studiu de caz. “Este ca şi cum aş fi tras lozul cel mare la loto. Nu am mai întâlnit aşa ceva. Sunt gemenele separate pentru cea mai lungă perioadă”, spune Segal. Procedura va fi una îndelungată, fiindcă ea îşi propune să descopere cât de asemănător şi-au trăit cele două femei viaţa. “Ce ştim până acum este că ambele au părul alb, sunt bunici, sunt creştine şi s-au căsătorit cu bărbaţi cu numele de Jim. În rest, stilul de viaţă pare complet diferit, Elizabeth este mult mai înaltă decât Ann”, spune Segal. “Întotdeauna m-am întrebat cum arată sora mea. Acum stau în faţa ei. A fost un şoc de ambele părţi, dar şi multă bucurie în stare pură”, mărturisesc cele două femei.
Aşteptarea a luat sfârşit
Prima întâlnire dintre cele două femei a avut loc în California, cu complicitatea copiilor de ambele părţi. “Lizzie, Lizzie, ce minunat!”, a fost prima reacţie a lui Ann în holul hotelului Fullerton din Los Angeles. “Ce frumos să te vad într-un final şi în carne şi oase! Am o soră!”, a exclamat Elizabeth. Cele două s-au îmbrăţişat minute în şir şi au zâmbit. În perioada următoare, cele două surori vor efectua mai multe teste ADN pentru a afla dacă sunt gemene identice sau nu.