x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce adevaruri dezvaluie semnătura lui Donald Trump

Ce adevaruri dezvaluie semnătura lui Donald Trump

11 Mai 2018   •   06:56
Ce adevaruri dezvaluie semnătura lui Donald Trump

Cand a semnat, la Casa Alba, memorandumul privind retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul, o decizie anticipată, însă considerată o ''eroare'' de fostul preşedinte Barack Obama şi criticată de alţi lideri occidentali, Donald Trump a prezentat cu mandrie partea de joi a documentului cu semnătura sa completă.

 

Două experte în grafologie, Myriam Surville şi Monique Riley au descifrat acea semnătură, care, spun specialistele, "este mereu aceeaşi. Este foarte arhitecturală şi reflectă bine personalitatea acestui om". In opinia lor, "reiese că este un om cu un ego supradimensionat, cu o dorinţă de omnipotenţă şi omniprezenţă ce par a fi piatra de temelie a personalităţii sale".

Intr-un dialog cu cotidianul francez Le Figaro, Myriam Surville a explicat că semnătura preşedintelui american, pe care acesta o afişează în mod ostentativ de la începutul mandatului său, are ''o grafie lineară, rigidă şi unghiulară''. ''Nevoia de recunoaştere este evidentă, având la bază o nevoie constantă de a-şi afirma valoarea'', continuă specialistele în grafologie.

Un alt element care a atras atenţia lui Myriam Surville şi a lui Monique Riley este utilizarea sistematică a unei carioci cu tuş negru. Ceea ce, apreciaza expertele, "subliniază o dorinţă de a nu trece neobservat, de a impresiona". De asemenea, autoarele unui studiu pe aceasta tema, consideră că această alegere dovedeşte că el se "ghidează după instinct" şi "reacţionează în mod imediat şi fără drept de apel, fapt ce îl conduce pe căi neobişnuite, care pot uneori să se dovedească judicioase''.

In semnătura sa, Trump leaga prenumele şi numele în mod "rectiliniu şi repetitiv, fapt ce anihilează specificitatea fiecărei litere". În plus, literele "D", de la Donald, şi "P" de la Trump sunt "identice prin forma lor triunghiulară dezvoltată pe înălţime". În opinia lor, acest lucru ar putea să simbolizeze "balustrade sau edificii".

Atenţia specialistelor în grafologie a fost atrasă inclusiv de "prezenţa masivă a unghiurilor în grafia lui Donald Trump", ceea ce ar putea semnifica faptul că este vorba despre o persoană care "căută conflictul în loc să-l evite". ''Latura lui directă, abruptă, categorică, participă fără îndoială la o logică binară, la o abordare simplificatoare sau chiar reductivă, după părerea lui aceasta având un impact mai puternic şi mai eficace, negând apoi ceea ce îl deranjează sau tot ce ar putea reprezenta un obstacol în traiectoria sa'', au notat cele două experte în grafologie.

×