x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cea mai adâncă piscină din lume s-a deschis în Dubai, parte a unui oraș subacvatic

Cea mai adâncă piscină din lume s-a deschis în Dubai, parte a unui oraș subacvatic

09 Iul 2021   •   19:00
Cea mai adâncă piscină din lume s-a deschis în Dubai, parte a unui oraș subacvatic

După ce deja găzduiește cel mai înalt zgârie-nori din lume și cel mai mare mall din lume, Dubai a deschis o altă atracție record - cea mai adâncă piscină de scufundări din lume, scrie CNN.

Cu o adâncime de 60 de metri, piscina, parte a Deep Dive Dubai - a bătut recordul deținut de Deepspot din Polonia, care are o adâncime de peste 45 de metri.

Piscina Deep Dive Dubai este plină cu 14 milioane de litri de apă - volumul a șase piscine olimpice - și este de cel puțin patru ori mai mare decât orice altă piscină de scufundări din lume. Guinness i-a acordat titlul „Piscina cea mai adâncă pentru scufundări” pe 27 iunie.

În prezent accesul se face doar cu invitație, dar piscina va fi deschisă publicului mai târziu în acest an.

Temperatura apei este menținută la 30 de grade Celsius, o temperatură confortabilă pentru purtarea unui costum de scafandru sau a unui costum de baie.

Componenta vedetă a Deep Dive Dubai este orașul subacvatic. Scufundătorii pot explora apartamente scufundateși abandonate și pot juca biliard sub apă. Sistemele de iluminat și de sunet de ultimă generație au fost montate în interiorul piscinei pentru a crea diferite atmosfere.

Piscina este, de asemenea, un studio de film subacvatic - cel mai mare de acest gen din regiune.

Deep Dive Dubai oferă cursuri atât pentru începători în scufundări, cât și pentru scafandri certificați. De asemenea, scafandrii pot explora singuri piscina și orașul subacvatic după un tur cu unul dintre ghizi.

Aproximativ 56 de camere au fost instalate în jurul piscinei pentru a asigura securitatea cufundătorilor. De asemenea, are cea mai avansată cameră hiperbarică din regiune, cu o capacitate de 12 persoane, pentru cazuri de urgență.

×