x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cea mai slabă armată din lume: a refuzat să lupte având avantaj 100 contra 1

Cea mai slabă armată din lume: a refuzat să lupte având avantaj 100 contra 1

17 Iun 2014   •   15:16
Cea mai slabă armată din lume: a refuzat să lupte având avantaj 100 contra 1

Instruită de forțele anglo-americane și finanțată numai în 2013 cu 17 miliarde de dolari, armata irakiană s-a topit în prima sa bătălie importantă de după epoca Saddam Hussein. Din noaptea de 9 iunie, când jihadiștii organizației Islamic State in Irak and the Levant (ISIS) i-au atacat în orașul Mosul din nordul țării, militarii irakieni au pierdut aproape toate bătăliile, aducând linia frontului aproape de capitala Bagdad.

Conform datelor publicate de BBC, la Mosul, 30.000 de militari irakieni au fost puși pe fugă de câteva sute de luptători ai ISIS. A fost o retragere combinată cu o dezertare masivă, foarte mulți soldați aruncandu-și uniformele și abandonând armamentul în fața adversarului mult inferior numeric. Rebelii au capturat astfel două elicoptere, 15 tancuri, vehicule blindate și armament ușor. Dar asta nu a fost tot: cucerind al doilea oraș ca mărime al Irakului, fundamentaliștii s-au îmbogățit cu circa două miliarde de dolari, numai din banii și lingurile din băncile orașului. La aceștia se vor adăuga banii pe care jihadiștii îi vor încasa din taxele pe care le impun în mod obișnuit în zonele cucerite.

Cum a fost posibilă o asemenea catastrofă? Cum se poate ca un grup de luptători în camionete să pună în pericol o țară care dispune de 270.000 de militari, avioane și 300 de tancuri? Analiștii BBC spun că moralul trupelor era deja scăzut din cauza harțuirilor la care erau supuși de rebeli, soldate atât cu victime cât și dezertări. Chiar și așa, soldații au rămas pe poziții, însă s-au trezit peste noapte fără comandanți. În loc să organizeze apărarea, ofițerii au fugit în timpul unei nopți. "Ne-au trădat. Comandanții au lăsat trupa în urma. Când ne-am trezit dimineața, toți șefii noștri plecaseră", le-a povestit jurnaliștilor britanici un infanterie irakian.

Însuși președintele Barack Obama s-a arătat revoltat: "Statele Unite au investit mulți bani în aceste forțe de securitate irakiene. Faptul că militarii nu vor să stea, să lupte și să-și consolideze pozițiile arată că acolo este o problemă de morală, o problemă în ceea ce privește angajamentul. În cele din urmă această situație își are rădăcinile în problemele politice care au chinuit țara pentru o lungă perioadă", a spus președintele SUA.

Pare absurd dar, cu toate că statul pierde controlul asupra părţii de nord iar capitala este în pericol, Parlamentul irakian nu a reușit să declare starea de urgență la nivel național. Explicația este o problemă politică izvorâtă dintr-o problemă religioasă: politicienii din opoziție suniți și kurzi au refuzat adoptarea unei moțiuni care ar fi dat puteri extraordinare prim-ministrului Nouri al-Maliki, pentru că este șiit.

×
Subiecte în articol: razboi irak razboi suniti siiti irak isis