x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CEL MAI SCUMP CANDIDAT - Obama, 600 milioane $

CEL MAI SCUMP CANDIDAT - Obama, 600 milioane $

de Mihaela Biliovschi    |    28 Oct 2008   •   00:00
CEL MAI SCUMP CANDIDAT - Obama, 600 milioane $

Candidatul democrat Barack Obama a adunat peste 600 milioane de dolari pentru campania electorală 2008, aproape cât au cheltuit George W. Bush şi John Kerry împreună în 2004.



Republicanul John McCain s-a limitat la doar 84 milioane de dolari.

Postul de televiziune NBC a anunţat că Barack Obama a cheltuit în primele două săptămâni din octombrie, în medie, 293.000 de dolari pe oră, adică peste 7 milioane de dolari într-o singură zi. Democraţii folosesc banii în special pentru a achiziţiona spaţiu publicitar electoral la radio sau tv şi, mai nou, în jocurile video. Doar în septembrie, Obama a strâns 150 de milioane de dolari. Banii au fost direcţionaţi în state cu un număr semnificativ de electori, precum Ohio, Florida şi Colorado, dar şi în statele care au votat în trecut cu republicanii: Indiana, West Virginia, Virginia, Nevada şi North Carolina.

PRIME TIME

În săptămâna alegerilor, Obama şi-a rezervat câte 30 de minute de "prime time" pe cele mai importante posturi tv, pentru a se adresa alegătorilor în încercarea de a-i scoate la vot. Surse mass-media relatează că, până la sfârşitul campaniei, Obama ar putea strânge suma-record de 800 milioane de dolari, ceea ce echivalează costul total al campaniilor electorale pentru ambii candidaţi la preşedinţie în 2004, George W. Bush şi John Kerry. Experţii spun că este o minune faptul că John McCain se află în sondaje cu doar 2-10 procente în urma rivalului său democrat.

Pentru Obama, milionul de dolari a devenit o sumă nesemnificativă, campania acestuia organizând o "noapte a alegerilor" în Chicago, la 4 noiembrie, la un cost de 2 milioane de dolari. Celine Dion a fost deja contractată pentru a le cânta participanţilor.

MECANISMUL
Candidaţii la preşedinţie au avut de ales între două modalităţi de finanţare, în baza unei legi promovate în Senat chiar de John McCain. Atât Obama, cât şi McCain au decis la începutul campaniei să folosească sistemul de finanţare publică, ceea ce înseamnă doar 84 milioane de dolari pentru fiecare. Dar Obama s-a răzgândit, acest lucru permiţându-i să deschidă larg porţile pentru donaţii: de la americanul simplu, care poate dona maximum 100 de dolari, până la lobby-işti, oameni de afaceri, companii. McCain a declarat că o astfel de cheltuială, precum cea a democraţilor, trebuie să ridice grave semne de întrebare. "Îmi fac griji, nu doar pentru propria campanie, ci pentru viitoarele campanii." El a amintit de scandalul Watergate şi riscul repetării lui.

×
Subiecte în articol: externe milioane obama dolari