x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel puţin 224 morţi după cutremurul din Mexic

Cel puţin 224 morţi după cutremurul din Mexic

20 Sep 2017   •   13:28
Cel puţin 224 morţi după cutremurul din Mexic

Echipele de salvare alături de voluntari caută supravieţuitori blocaţi sub dărmături, după ce puternicul cutremur cu magnitudinea de 7.1 a provocat mari distrugeri în centrul Mexicului, marţi după-amiază. În urma cutremurului, s-au prăbuşit zeci de clădiri şi au murit cel puţin 224 oameni, scrie The Guardian.

Cutremurul cu magnitudinea de 7.1, cel mai distrugător din Mexic de la cel din 1985, a lovit ţara la puţin după ora locală 13:00, marţi.

Acesta a fost al doilea cutremur major din ultimele două săptămâni care a lovit Mexicul, la aniversarea cutremurului devastator din 1985 care s-a soldat cu moartea a 5,000 de oameni şi distrugerea a 10,000 de case.

Cutremurul a părut, de asemenea, că a declanşat o erupţie a vulcanului Popocatepetl, din Mexic. În Atzitzihuacan, pe versanţii vulcanului, o biserică s-a prăbuşit, omorând 15 oameni, a declarat gevernatorul din Puebla, Jose Antonio Gali.

Autorităţile au afirmat că 54 de persoane au murit în Morelos, 30 în Mexico City, 26 în Puebla şi 9 în Mexico. Subsecretarul educaţiei publice, Javier Trevino, a afirmat că 21 de copii şi patru adulţi au murit după ce şcoala Enrique Rebsamen s-a prăbuşit, potrivit presei locale.

 

×
Subiecte în articol: cutremur mexic