x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Celebra piramidă a lui Keops a fost iluminată duminică seara în culorile Franţei, Libanului şi Rusiei

Celebra piramidă a lui Keops a fost iluminată duminică seara în culorile Franţei, Libanului şi Rusiei

16 Noi 2015   •   09:23
Celebra piramidă a lui Keops a fost iluminată duminică seara în culorile Franţei, Libanului şi Rusiei

Celebra piramidă a lui Keops din Egipt a fost iluminată duminică seara în culorile drapelelor Franţei, Libanului şi Rusiei în semn de omagiu pentru victimele atentatelor din Paris, Beirut şi din avionul rusesc prăbuşit în Peninsula Sinai, relatează AFP.

Marea piramidă a faraonului Keops, singura dintre cele şapte minuni ale lumii antice rămasă încă în picioare, a fost iluminată de proiectoare care au reprodus pe o faţadă steagurile celor trei ţări.

Un priveghi, în cadrul căruia tineri aparţinând unor mişcări de tineret egiptene au păstrat aprinse sute de lumânări, a fost organizat noaptea trecută la baza monumentului vechi de peste 4.500 de ani, situat pe platoul Gizeh, într-o suburbie a capitalei egiptene Cairo, în apropierea Sfinxului şi piramidelor lui Khafra şi Menkaura.

Ceremonia a fost organizată de către Ministerele pentru antichităţi şi turism pentru comemorarea 'vieţilor inocente pierdute în lume" şi, în special, pentru victimele atentatelor din Franţa şi Beirut şi ale accidentului de avion.

Comemorarea are loc după ce, vineri seara, trei comandouri jihadiste au ucis 132 de persoane şi au rănit alte 352 în diferite locaţii din Paris. Cu o zi înainte, explozia unei bombe a provocat 44 de decese în suburbiile sudice ale Beirutului. Ambele atacuri au fost revendicate de către gruparea jihadistă Statul Islamic.

×