Corespondenţă din China
Sub titlul “Mesaj puternic al premierul chinez în Europa”, agenţia oficială chineză de presă XINHUA, a publicat, azi, un comentariu - concluzie la primului turneu de vizite derulat de premierul Li Keqiang, text încheiat cu un mesaj cât se poate de clar pentru Europa: “mai multă cooperare, mai puţin protecţionism”.
Potrivit agenţiei chineze, în Germania, ultima oprire din turneul care a cuprins patru ţări (India, Pakistan, Elveţia, Germania), premierul Li a reiterat opoziţia fermă a China cu privire la planurile Uniunii Europene de a lansa investigaţii comerciale privind produsele chineze de telecomunicaţii mobile şi de a impune taxe pe panourile solare chinezeşti.
“Cele două cazuri individuale generează îngrijorare în China, deoarece miliarde de dolari din exporturi şi mii de locuri de muncă sunt în joc. Dar, ceea ce este mai ingrijorator pentru Beijing este protecţionismul în creştere, într-o abordare mai agresivă, adoptat de Bruxelles şi UE”, comentează Shang Jun, analist Xinhua.
Potrivit acestuia, “în ciuda opoziţiei celor mai multe dintre statele membre UE”, Comisia Europeană “a propus o anchetă din proprie iniţiativă, o mişcare rarisimă a braţului executiv al UE”. Pe acest fond, “Bruxelles riscă un război comercial cu Beijingul care nu va sta cu mâinile în sân, în nici un fel”, chiar dacă un asemenea eveniment nu este de dorit şi care ar costa ambele părţi enorm de mult.
Prin vocea agenţiei oficiale de presă, autorităţile de la Beijing subliniază faptul că unul dintre pilonii principali ai relaţiilor China - UE l-a reprezentat comerţul, iar pentru menţinerea acordurilor stabilite de ambele părţi este reclamată o soluţionare adecvată a litigiilor comerciale prin dialog şi consultare, mai degrabă decât prin măsuri punitive.
În timpul turneului de vizite, primul ministru chinez Li Keqiang a menifestat hotărârea de a menţine dechisă piaţa, pentru continuarea liberalizării comerţului cu partenerii Chinei, fiind date ca exemplu de succes negocierile de liber schimb cu Elveţia, ţară din afara spaţiului Uniunii Europene. Folosindu-se de acest parteneriat, China a prezentat relaţia cu Elveţia ca fiind “un semnal încurajator pentru lupta împotriva protecţionismului” şi totodată un bun exemplu de cooperare între China şi Europa în general.
Analistul Xinhua a mai notat că cele două economii extrem de complementare, China şi Europa, pot folosi din plin propriile avantaje pentru a face “un tort cât mai mare pe care să îl împartă în comun”. Iată de ce, “rezistând tentaţiei protecţionismului”, Uniunea Europeană poate să îşi valorifice potenţialul enorm “lucrând mână în mână cu China”. Dar, încheie analistul chinez, “pentru ca aceasta să întâmple, Bruxelles trebuie să ţină seama de apelul anti-protecţionism al Chinei pe care trebuie să îl ia în serios”.