Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
China va investi 400 de miliarde de dolari în Iran, în următorii 25 de ani, în schimbul aprovizionării constante cu petrolul necesar economiei sale aflate în plină expansiune. Înțelegerea ar putea crește semnificativ influența Chinei în Orientul Mijlociu și, în același timp, subminează eforturile americanilor de a izola Teheranul. Deocamdată, nu este însă clar cât de multe obiective din acest pact strategic, economic și de securitate pot fi implementate, în condițile în care disputa internațională în privința programului nuclear iranian rămâne nesoluționată, iar sancțiunile americane impuse de administrația Trump sunt încă în vigoare.
În ascensiunea sa rapidă spre poziția de lider economic mondial, ocupată în prezent de Statele Unite, China își extinde zona de influență în Orientul Mijlociu, regiune aflată timp de decenii în centrul preocupărilor strategice americane. Beijingul reușește acum să înregimenteze pe lista celor peste 130 de state unde dezvoltă proiecte de infrastructură un jucător regional extrem de important, care este și unul dintre cei mai mari dușmani ai SUA și ai aliaților acestora din Orientul Mijlociu. Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, și omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif, au semnat sâmbătă, la Teheran, un acord de cooperare strategică și comercială pentru 25 de ani. Conform Ministerului iranian de Externe, citat de AFP, acordul este „o foaie de parcurs completă”, care conţine „clauze politice, strategice şi economice” pentru „25 de ani de cooperare între Iran şi China”. Iranul nu a dezvăluit încă detalii în legătură cu noul pact de cooperare, însă o serie de experți citați de presa americană susțin că acesta a rămas în linii mari neschimbat față de proiectul de acord, obținut anul trecut de publicația „The New York Times”. Potrivit documentului respectiv, chinezii ar urma să investească, în următorii 25 de ani, 400 de miliarde de dolari într-o serie de domenii, între care sistemul bancar, telecomunicații, porturi, căi ferate, sistemul de sănătate, precum și în cel al tehnologiei informațiilor. În schimb, China ar urma să primească în mod constant, cu o reducere substanțială de preț, petrol iranian. Proiectul dat publicității anul trecut prevedea, de asemenea, intensificarea cooperării militare bilaterale, referindu-se, între altele, la organizarea de exerciții comune, cercetarea și dezvoltarea, de către ambele părți, a unor armamente performante, precum și la schimburile de informații în domeniul spionajului.
Voci pro și contra
Acordul de cooperare strategică, propus de liderul chinez, Xi Jinping, în timpul vizitei acestuia la Teheran, în 2016, este prezentat de oficialii iranieni drept o mare realizare. Într-un mesaj pe Twitter, Hesamoddin Ashena, unul dintre principalii consilieri ai președintelui iranian, Hassan Rouhani, descrie înțelegerea drept „un exemplu de diplomație de succes”, adăugând că aceasta este un semn al puterii Iranului „de a participa la coaliții și de a nu rămâne izolat.” Un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe a declarat, la rândul lui, că acordul este „o foaie de parcurs completă” a relațiilor dintre cele două țări pentru următorul sfert de secol. Semnarea acestui pact sugerează, de altfel, prioritatea acordată de Teheran relațiilor cu Estul, adică a legăturilor cu China, cele două Corei, India, Japonia și, nu în ultimul rând, cu Rusia, în conformitate cu direcția stabilită de liderul suprem iranian, Ali Khamenei, în 2018, după ce fostul președinte american, Donald Trump, a retras unilateral SUA din Acordul nuclear internațional cu Iranul. Până atunci, sloganul Revoluției iraniene din 1979 - „Nici Vest, nici Est, doar Republica Islamică” – rămăsese oarecum intact. În pofida cuvintelor de laudă ale autorităților de la Teheran, tratatul a fost întâmpinat și cu numeroase critici, chiar în interiorul Iranului. Potrivit acestora, guvernul ar fi renunțat la prea multe de dragul Chinei. Criticii susțin că negocierile au fost lipsite de transparență și au numit acordul drept o „vânzare” a resurselor iraniene, comparându-l cu înțelegerile dezavantajoase pentru țări precum Sri Lanka, încheiate de către chinezi. Susținătorii pactului consideră însă că Iranul trebuie să dea dovadă de pragmatism și să recunoască impactul creșterii economice spectaculoase a Chinei. „Prea mult timp, în alianțele noastre strategice, ne-am plasat toate ouăle în coșul Occidentului și această strategie nu a dat rezultate. Acum, dacă schimbăm politica și privim spre Est, nu ar fi atât de rău!”, este de părere Ali Shariati, analist economic, fost membru al Camerei de Comerț a Iranului, citat de „The New York Times”.
În brațele Chinei
De altfel, China a devenit primul partener comercial al Iranului și unul dintre principalii cumpărători de petrol iranian înainte de reintroducerea, în 2018, a sancţiunilor americane impuse sectorului energetic iranian, care a dus la prăbuşirea exporturilor de țiței ale Teheranului. Povestea înțelegerii strategice a început cu propunerea lui Xi, din 2016. Negocierile s-au derulat însă inițial extrem de lent. Iranul tocmai încheiase, în 2015, cu SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, China și Rusia acordul potrivit căruia sancțiunile impuse până atunci Teheranului erau treptat ridicate, în schimbul restricționării programului nuclear iranian. Companiile europene au asaltat deodată Iranul cu propuneri de investiții și parteneriate mutuale pentru dezvoltarea de câmpuri petroliere și de gaze. Toate aceste oportunități aveau să dispară însă brusc, după ce Trump a retras SUA din acord, în 2018, reimpunând măsurile restrictive și amenințând cu sancționarea companiilor străine care fac afaceri cu Iranul. A fost momentul în care Ali Khamenei a ordonat urgentarea negocierilor cu Beijingul, aruncând astfel Iranul în brațele Chinei. După plecarea lui Trump de la Casa Albă, noul președinte, Joe Biden, și-a anunțat intenția de a reveni la acordul abandonat de predecesorul său, dar numai dacă Iranul se angajează să respecte termenii înțelegerii. De cealaltă parte, Teheranul, susținut de Beijing, cere însă, pentru revenirea la acordul din 2015, ca SUA să ridice mai întâi sancțiunile reimpuse de Trump. Aparent, China are de câștigat de pe urma acestei situații, însă, dacă acordul nuclear cade cu totul, companiile chineze vor avea de suferit de pe urma sancțiunilor americane, așa cum s-a întâmplat în trecut cu Huawei, acuzată că face pe ascuns afaceri cu Iranul.
Citește pe Antena3.ro
Deocamdată, turneul ministrului Wang Yi în țări din Orientul Mijlociu, care a cuprins și Iranul, precum și disponibilitatea declarată a Beijingului de a înlocui SUA în rolul de intermediar în procesul de pace dintre palestinieni și israelieni indică interesul clar al Chinei pentru o regiune aflată în sfera de interes prioritar a Casei Albe.
