China va realiza, joi, de la ora 10 (ora Beijingului), primul curs predat din spaţiul extraterestru. Profesoara Wang Yaping (foto), unul dintre cei trei cosmonauţi chinezi aflaţi la bordul laboratorului spaţial Tiangong 1, va preda simultan un curs pentru 60 de milioane de elevi de liceu, din întreaga Chină.
Laboratorul spaţial va fi conectat la o sală de curs aflată în cadrul unui liceu subordonat Universităţii Poporului din Beijing, unde se vor afla peste 330 de elevi. De aici, prin intermediul televiziunii şi radioului peste 80 de mii de licee din întreaga Chină vor urmării acest curs inedit.
Wang Yaping este a doua femeie astronaut din China şi primul profesor chinez aflat în spaţiu, aceasta urmând să prezinte pentru elevii chinezi o prelegere, în condiţii de gravitaţie zero. Wang şi-a pregătit cursul şi pe baza întrebărilor primite din partea a peste 1.000 de chinezi care au lansat curiozităţi prin intermediul Tencent Weibo (sistem similar Twitter).
Wang Yaping, împreună cu cosmonauţii Nie Haisheng şi Zhang Xiaoguang, a ajuns în spaţiu săptămâna trecută cu ajutorul navetei Shenzhou 10, ulterior fiind realizată conectarea cu laboratorul spaţial chinez Tiangong 1, în cadrul celei mai lungi misiuni spaţiale chineze care va dura 15 zile.