Partidele de opoziţie din componenţa noului Parlament de la Chişinău vor participa la lucrările legislativului, dar vor boicota alegerea preşedintelui republicii, a declarat astăzi la Radio România, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă. Edilul capitalei Moldovei este şi vicepreşedinte al Partidului Liberal.
Cele trei partide care, în afară de comunişti, au reuşit să intre în Parlament, deţin impreună 41 de mandate din totalul celor 101. Comuniştii, aflaţi de opt ani la putere în Republica Moldova, deţin 60 de mandate, cu unul mai puţin decât majoritatea de care ar avea nevoie pentru a-şi impune candidatul la preşedinţie. "În cadrul Parlamentului nu vom participa la alegerea preşedintelui republicii şi, prin aceasta, vom lupta până la capăt în ceea ce priveşte nerecunoaşterea legitimităţii acestui guvern, a acestei majorităţi parlamentare, a rezultatelor alegerilor şi, respectiv, vom lupta împotriva celor care au ordonat şi au executat aceste cazuri de tortură, bătaie, tratament inuman, chiar şi decesele care au avut loc", a anunţat liderul liberal, citat de Agerpres.
Opoziţia forlează alegerile legislative anticipate
În cazul în care alegerea presedintelui republicii eşuează de trei ori, sunt convocate alegeri legislative anticipate. Mulţi observatori consideră însă că nu va fi o problema pentru comunişti să obţină "votul de aur" de care au nevoie din rândul opoziţiei. Astăzi a avut loc la Chişinău ceremonia de înmânare a legitimaţiilor de parlamentar, după ce preşedintele Vladimir Voronin a semnat, vineri, decretul prin care noul Parlament este convocat pentru data de 5 mai. "Partidele de opoziţie - Partidul Liberal, Liberal Democrat şi Alianţa Moldova Noastră - au decis să nu participăm la aceasta ceremonie de ridicare a mandatelor, urmând ca mandatele să intre în posesia partidelor în alt mod, în altă zi", a declarat Dorin Chirtoacă.
Chirtoacă renunţă la cetăţenia română
Primarul Chişinăului a precizat însă că opozitia va participa la lucrările Parlamentului, explicând că, dacă nu ridică mandatele, deci nu participă, acestea vor fi toate redistribuite din nou Partidului Comuniştilor. Dorin Chirtoacă a ţinut să facă şi o precizare legată de situaţia sa personală, infirmând unele informaţii vehiculate de presă potrivit cărora ar renunţa la mandatul de primar în favoarea celui de parlamentar: "Lucrurile nu stau aşa. Ridic acum mandatul de deputat şi am iniţiat procedura de renunţare la cetăţenia româna, pentru că aşa prevede legea şi nu avem aici cum să influenţăm situaţia, însă, dupa ce voi ridica acest mandat, il voi depune, voi rămâne în continuare primar al Chişinăului şi voi întrerupe, voi opri şi acea procedură de renunţare".
Potrivit unei legi adoptate anul trecut de puterea comunistă de la Chişinău, deputaţii Republicii Moldova nu pot avea decât cetăţenie moldoveană. În aceste condiţii, 20 de deputaţi aleşi la scrutinul din 5 aprilie care aveau şi cetăţenie româna - între care şi primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă - au fost obligaţi să iniţieze procedura de renunţare la cetăţenie pentru a-şi putea prelua mandatele de parlamentar.
Citește pe Antena3.ro