x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ciprul introduce obligativitatea testelor pentru COVID-19 la sosirile din Grecia

Ciprul introduce obligativitatea testelor pentru COVID-19 la sosirile din Grecia

03 Aug 2020   •   11:01
Ciprul introduce obligativitatea testelor pentru COVID-19 la sosirile din Grecia

Ciprul va introduce obligativitatea testării pentru COVID-19 la sosirile din Grecia începând cu 6 august, au anunţat autorităţile sanitare din această țară, transmite Reuters.

Măsura a fost luată ca urmare a creșterii infecțiilor în Grecia.

Ministerul Sănătăţii a spus că orice persoană vine din Grecia trebuie să prezinte un test PCR, efectuat cu maximum 72 d e ore înaintea intrării pe teritoriul Ciprului.

Cetățenii și rezidenții pot opta pentru un test efectuat la sosirea pe aeroport. 

Grecia are rate de infectare mult inferioare altor state europene.
 

×
Subiecte în articol: cipru grecia COVID teste