x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Citate din Cioran, folosite de o prestigioasă revistă americană, pentru a ironiza Partidul Republican şi pe Donald Trump

Citate din Cioran, folosite de o prestigioasă revistă americană, pentru a ironiza Partidul Republican şi pe Donald Trump

04 Mar 2016   •   16:06
Citate din Cioran, folosite de o prestigioasă revistă americană, pentru a ironiza Partidul Republican şi pe Donald Trump

  Mai multe citate din Emil Cioran au fost folosite de prestigioasa revistă americană The New Republic într-un articol publicat pe site-ul ei, miercuri, pentru a îi ironiza pe liderii Partidului Republican şi discursurile politice susţinute de Donald Trump.

”Nu am nicio idee dacă Chris Christie a citit operele pesimistului filosof român Emil Cioran. Însă aceste şapte citate i-au trecut fără îndoială prin minte în timp ce stătea în spatele lui Donald Trump, în Florida, seara trecută”, afirmă Alex Shephard, autorul acestui articol publicat pe site-ul newrepublic.com.

Chris Christie este actualul guvernator al statului american New Jersey. În 2009, el a devenit primul guvernator republican al acestui stat, după o pauză de peste 12 ani. 

De profesie avocat, Chris Christie a fost Procuror General al statului New Jersey, înainte de a deveni guvernator. Pe 30 iunie 2015, s-a lansat oficial în alegerile primare prezidenţiale ale Partidului Republican, dar, după rezultatele slabe obţinute în New Hampshire, a abandonat cursa prezidenţială pe 10 februarie 2016. Începând din 26 februarie 2016, a devenit unul dintre politicienii republicani care susţin candidatura lui Donald Trump.

Donald Trump a câştigat deja alegerile primare organizate în 10 state americane şi a devenit marele favorit în cursa de obţinere a nominalizării din partea Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie.

The New Republic este o revistă americană liberală, specializată în comentarii politice şi artă. Publicată începând din 1914, această revistă a devenit de-a lungul anilor o sursă de inspiraţie majoră pentru politica şi spaţiul cultural din Statele Unite. 

Prezentăm mai jos cele şapte citate din Emil Cioran la care a făcut referire jurnalistul Alex Shephard în articolul său din The New Republic. 

1 - ”Personal, îmi dau demisia din omenire. Nu mai vreau şi nu mai pot să fiu om. ersonal îmi dau demisia din omenire. Nu mai vreau şi nu mai pot să fiu om. Căci ce aş mai putea face în această calitate? Să lucrez la un sistem social şi politic sau să nefericesc o fată? Să mai urmăresc inconsecvenţele în sistemele de filosofie sau să activez pentru realizarea idealului moral sau estetic? Ar fi prea puţin. Renunţ la omenia mea, chiar dacă pe treptele pe care mă voi urca voi fi singur, dar absolut singur. Şi apoi nu sînt atît de singur în lumea aceasta, de la care nu mai aştept nimic?”.

2 - ”Adevăratele confesiuni nu se pot scrie decât cu lacrimi. Dar lacrimile mele ar îneca această lume, precum focul meu interior ar incendia-o”.

3 - ”Trebuie să învăţăm a muri mai rar. Orice boală e mai sănătoasă decât una care este provocată de o furie ascunsă”.

4 - ”Un mare pas înainte a fost făcut în ziua în care oamenii au înţeles că pentru a se chinui unii pe alţii mai eficient vor trebui să se adune împreună, să se organizeze într-o societate”.

5 - ”Trăind mereu cu frica de a nu mi se întâmpla ce era mai rău, am încercat în toate situaţiile sa le-o iau înainte, aruncându-mă spre nenorocire, cu mult timp înainte ca ea să apară”.

6 - ”Nimeni n‑ar mai îndrăzni sã se privească în oglindă, căci o imagine grotescă şi tragică în acelasi timp ar amesteca în contururile fizionomiei pete si dungi de sînge, răni care nu pot fi închise şi şiroaie de lacrimi care nu pot fi stăpânite. As avea o voluptate plină de groază să văd cum izbucneşte, în armonia comodă şi superficială de fiecare zi, un vulcan de sînge, ţâşniri roşii ca focul şi arzătoare ca deznădejdea, cum toate rănile fiinîei noastre s‑ar deschide iremediabil pentru a face din noi o erupţie sângeroasă. Numai atunci am pricepe şi am aprecia avantajele singurătăţii, care ne face suferinţa atât de mută şi de inaccesibilă. Într‑o erupţie sângeroasă, într‑un vulcan al fiinţei noastre, întreg veninul supt din lucruri nu ar fi suficient pentru a otrăvi întreaga această lume? Este atât venin, atâta otravă în suferinţă!”.

7 - ”Nu merită să te sinucizi, deoarece o faci întotdeauna prea târziu”.

Sursa: News.ro

×