x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Colecția ascunsă a lui Matthew Perry este scoasă la licitație

Colecția ascunsă a lui Matthew Perry este scoasă la licitație

de Redacția Jurnalul    |    24 Mai 2026   •   18:00
Colecția ascunsă a lui Matthew Perry este scoasă la licitație
Hepta/ Obiectele intime ale lui Matthew Perry, scoase la licitație pentru o cauză nobilă

Obiecte care i-au aparținut actorului Matthew Perry - de la opere de artă realizate de Banksy și până la scenarii ale unor episoade din celebrul serial TV 'Friends' - vor fi scoase la licitație în luna iunie în Statele Unite, informează AFP.

Actorul americano-canadian, care a interpretat personajul Chandler Bing în serialul de televiziune 'Friends', a fost găsit decedat în reședința sa în 2023 la vârsta de 54 de ani. El vorbise public despre problemele sale cu adicția.

Starul nord-american lua ketamină, sub supraveghere medicală, în cadrul unor ședințe de terapie împotriva depresiei. Însă acel anestezic legal este folosit uneori în mod abuziv în scopuri stimulante sau euforizante, iar Matthew Perry a redevenit dependent în toamna anului 2023, potrivit anchetei autorităților americane.

Aproximativ 130 de loturi de obiecte vor fi scoase la licitație, inclusiv ceasul său preferat, suveniruri din copilărie, opere de artă realizate de Banksy și scenarii ale unor episoade din serialul TV 'Friends'.

'Este o combinație între tot felul de obiecte provenite din viața actorului', a declarat Roberta Kramer de la casa de licitații Heritage Auctions, care organizează licitația.

'Sunt lucruri asociate cu munca lui la serialul 'Friends' și la alte seriale și filme, dar și multe alte lucruri foarte personale, din copilăria sa și până la vârsta adultă', a adăugat ea.

Licitația are scopul de a strânge fonduri pentru Fundația Matthew Perry, o organizație ce sprijină persoanele care se luptă cu dependența de diverse substanțe.

Potrivit Robertei Kramer, actorul nord-american a creat această fundație cu scopul de 'a se folosi de celebritatea și experiența lui cu toxicomania pentru a ajuta alți oameni'.

Mai multe persoane au fost condamnate în urma morții actorului, inclusiv Jasveen Sangha, o traficantă supranumită 'Regina ketaminei', care îi furniza acest drog actorului Matthew Perry.

Licitația va avea loc în data de 5 iunie. AGERPRES/

×
Subiecte în articol: colectie matthew perry licitatie