x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Colegiul Medicilor din Ungaria a anunțat că nu poate recomanda administrarea vaccinurilor anti-COVID Sputnik V și Sinopharm

Colegiul Medicilor din Ungaria a anunțat că nu poate recomanda administrarea vaccinurilor anti-COVID Sputnik V și Sinopharm

03 Feb 2021   •   14:23
Colegiul Medicilor din Ungaria a anunțat că nu poate recomanda administrarea vaccinurilor anti-COVID Sputnik V și Sinopharm
Sursa foto: Lucian Alecu

Conducerea Colegiului Medicilor din Ungaria a anunțat că nu poate recomanda administrarea vaccinurilor anti-COVID Sputnik V și Sinopharm, potrivit Euractiv.

Colegiul Medicilor din Ungaria a precizat că nu se pot recomanda cele două vaccinuri fără a se consulta documentele legate de autorizarea și, mai ales, fără a vedea prospectul privind caracteristicilor acestora.

Aceștia și-au exprimat poziția într-o scrisoare adresată Institutului Național de Farmacie și Sănătate Alimentară din Ungaria (OGYÉI) care a autorizat recent cele două vaccinuri, acordându-le o licență temporară.

Ungaria a ajuns la un acord cu compania chineză Sinopharm pentru achiziția de vaccinuri anti-COVID. De asemenea, Ungaria a început să primească primele 40.000 de doze din vaccinul rusesc Sputnik V, care fac parte dintr-un contract prin care Ungaria va primi în următoarele trei luni două milioane de doze de vaccin.

×