x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Columbia nu se lasă provocată de manevrele militare ale Venezuelei

Columbia nu se lasă provocată de manevrele militare ale Venezuelei

11 Dec 2018   •   22:05
Columbia nu se lasă provocată de manevrele militare ale Venezuelei

Ministrul columbian al apărării, Guillermo Botero, a anunțat că țara sa nu se va lăsa „provocată” de manevrele militare comune ale Venezuelei și Rusiei anunțate de Caracas.

„Columbia nu este o ţară provocatoare, ea nu provoacă şi nu se va lăsa provocată”, a declarat ministrul, conform Agerpres.

Botero a reamintit că manevrele militare nu sunt o noutate în Venezuela și că armata țării sale a reacționat întotdeauna „cu prudenţă în faţa oricărei încercări”.

Armata rusă a anunţat luni că au sosit la Caracas două bombardiere Tu-160, un avion de transport An-124 şi un avion de linie Il-62. Ministrul venezuelean al apărării, Vladimir Padrino Lopez, a făcut cunoscut luni că, în viitorul apropiat, vor avea loc manevre militare comune cu militari ruşi.

Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a spus că SUA au declanșat punerea în aplicare a unui plan pentru a-l îndepărta de la putere, cu ajutorul Columbiei.

Aliat strategic al Washingtonului, Bogota încearcă să izoleze diplomatic guvernul socialist al lui Nicolas Maduro pe care îl consideră o „dictatură”.

Columbia, care neagă vehement orice tentativă de a răsturna guvernul condus de Maduro, „nu se lasă intimidată, dar nici nu se lasă provocată și nici nu provoacă țările vecine, pe niciunul dintre vecinii noștri” a mai spus ministrul apărării.

Relațiile dintre cele două țări sud-americane care împart 2.200 de km de frontieră au înghețat la jumătatea anului trecut.

 

×
Subiecte în articol: columbia venezuela america de sud