Reuniunea liderilor UE de la Sibiu de pe 9 mai se preconizează că va marca punctul culminant al procesului de definire a agendei strategice a UE pentru perioada 2019-2024 printr-un angajament reînnoit faţă de o Uniune Europeană care îşi respectă promisiunile faţă de cetăţeni, informează Comisia Europeană într-un comunicat dat publicităţii marţi.
Comunicatul CE reaminteşte că organizarea la Sibiu a summitului informal al şefilor de stat şi de guvern din UE a fost sugerată de preşedintele Jean-Claude Juncker în discursul său din 2017 privind starea Uniunii.
Liderii UE se vor întâlni pe 9 mai la Sibiu pentru a discuta viitoarea agendă strategică a UE pentru perioada 2019-2024, respectiv provocările şi priorităţile UE în perspectiva următorilor ani, notează comunicatul CE.
Agenda actuală a fost convenită în iunie 2014 de Consiliul European şi a fost transpusă în cele zece priorităţi politice ale Comisiei Juncker. După cinci ani, eforturile de punere în aplicare a acestor priorităţi s-au materializat în rezultate concrete pentru cetăţeni, în pofida unor dificultăţi neprevăzute, care continuă să reprezinte provocări serioase pentru UE, consideră executivul comunitar. Plecând de la recomandările de politică privind modul în care Europa îşi poate modela viitorul prezentate săptămâna trecută, Comisia şi-a făcut marţi bilanţul ultimilor cinci ani.
"În momentul preluării mandatului, spuneam că este ultima noastră şansă de a le arăta europenilor că Uniunea acţionează pentru ei. În ultimii cinci ani am lucrat necontenit pentru a onora promisiunile pe care le-am făcut. În unele domenii, cred că am depăşit aşteptările, însă în altele, este posibil ca acestea să nu fi fost atinse. Am convingerea însă că am acţionat întotdeauna în domeniile în care miza a fost cea mai importantă. Acum UE trebuie să privească înainte, să înveţe din experienţa trecutului şi să valorifice reuşitele. Trebuie să dăm dovadă de şi mai multă ambiţie şi să ne axăm şi mai mult decât până acum pe ceea ce contează", a declarat Jean-Claude Juncker, citat în comunicat.
Cele zece priorităţi ale Comisiei Juncker s-au axat pe aspectele considerate cele mai importante pentru europeni: revigorarea pieţei locurilor de muncă, relansarea creşterii economice şi a investiţiilor, consolidarea echităţii sociale, gestionarea migraţiei, reducerea ameninţărilor la adresa securităţii, deblocarea potenţialului tranziţiei digitale şi energetice, consolidarea rolului UE pe scena internaţională şi sporirea transparenţei şi a legitimităţii democratice.
Până în vara anului 2018, Comisia Juncker a prezentat toate propunerile legislative pe care se angajase să le prezinte la începutul mandatului său. În total, Comisia a formulat 471 de noi propuneri legislative şi a preluat alte 44 de propuneri care fuseseră prezentate în cursul mandatelor anterioare ale CE. Dintre acestea, 348 de propuneri au fost adoptate sau aprobate de Parlamentul European şi de Consiliul UE în cursul actualului mandat, se notează în textul citat.
Săptămâna trecută, CE a prezentat o serie de recomandări de politică privind modul în care Europa îşi poate modela viitorul într-o lume tot mai nesigură şi multipolară.
Comisia a recomandat ca agenda strategică a UE pentru perioada 2019-2024 să se concentreze asupra a cinci dimensiuni principale: O Europă care protejează; o Europă competitivă care investeşte în tehnologiile viitorului şi sprijină cele mai importante atuuri ale sale (piaţa unică, industria şi moneda comună); o Europă echitabilă care susţine principiile fundamentale ale egalităţii, statului de drept şi justiţiei sociale în lumea modernă; o Europă durabilă care îşi asumă o poziţie de lider în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă şi combaterea schimbărilor climatice şi o Europă influentă care urmăreşte să susţină şi să adapteze la provocările prezentului sistemul bazat pe norme, care i-a fost util atât de mult timp.
Liderii UE-27 care se reunesc la Sibiu pot acum, pe baza acestor elemente, să definească o nouă orientare politică şi noi priorităţi pentru UE înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din 23-26 mai 2019 şi a schimbării conducerii politice a instituţiilor UE pe care o vor antrena acestea, se menţionează în comunicat.
În comunicatul său, CE mai estimează că pentru următorul ciclu politic, UE are nevoie de obiective noi, ambiţioase, realiste şi bine definite.
În martie 2017, în contextul celei de a 60-a aniversări a Tratatelor de la Roma, Comisia a publicat Cartea albă privind viitorul Europei. Aceasta a prezentat cinci scenarii posibile pentru viitorul Uniunii Europene cu 27 de state membre. Cartea albă a constituit punctul de plecare al unei ample dezbateri cu privire la viitorul Europei, care poate servi acum drept sursă de inspiraţie pentru principalele priorităţi politice ale următoarei agende strategice. Punctele de vedere ale cetăţenilor au fost exprimate în cadrul a aproximativ 1.600 de dialoguri cu cetăţenii şi de consultări cetăţeneşti.
În discursul său din 2017 privind starea Uniunii, preşedintele Juncker a prezentat o foaie de parcurs care detaliază principalele etape către o Uniune mai unită, mai puternică şi mai democratică. Pe această bază, liderii naţionali s-au întâlnit la Tallinn, în Estonia, şi au convenit asupra unei "agende a liderilor", care cuprinde lista celor mai presante probleme şi provocări pentru care ar trebui identificate soluţii înaintea alegerilor europene din 2019.
La 9 mai 2019, liderii UE se vor reuni la Sibiu, în România, şi se preconizează că vor marca punctul culminant al acestui proces printr-un angajament reînnoit faţă de o Uniune Europeană care îşi ţine promisiunile în ceea ce priveşte aspectele cu adevărat importante pentru cetăţeni, se mai notează în textul citat.
Preşedintele Juncker va reprezenta executivul comunitar la reuniunea informală a şefilor de stat sau de guvern ai UE-27 care va avea loc la Sibiu, în data de 9 mai. Înaintea summitului, va participa, alături de preşedintele României, Klaus Iohannis, la un dialog cu cetăţenii care se va desfăşura la ora 18:00, în data de 8 mai 2019.
Comisarii Marianne Thyssen şi Tibor Navracsics se vor afla, de asemenea, la Sibiu, în România, pentru a inaugura evenimentul pentru tineret intitulat "Să modelăm împreună viitorul Europei" şi pentru a participa la ceremonia de decernare a premiilor pentru concursul de fotografie #MySocialEurope. De asemenea, comisarul Navracsics va înmâna premii câştigătorilor concursului lunar de fotografie având ca temă "My magical European Solidarity Corps moment".
AGERPRES