x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Comisia Europeană cere Rusiei să-şi respecte contractele privind furnizarea gazelor

Comisia Europeană cere Rusiei să-şi respecte contractele privind furnizarea gazelor

11 Apr 2014   •   16:20
Comisia Europeană cere Rusiei să-şi respecte contractele privind furnizarea gazelor

Toate rutele de aprovizionare cu gaz din Rusia funcţionează normal şi stabil şi ne aşteptăm ca toate părţile să-şi respecte angajamentele de furnizare a gazului către Uniunea Europeană, a declarat astăzi Sabine Berger, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru energie, Gunther Oettinger.

'Toate rutele de aprovizionare sunt normale şi stabile în acest moment şi ne aşteptăm ca Rusia să-şi respecte angajamentele de furnizare, iar Ucraina să-şi respecte obligaţiile de tranzit către UE. În plus, nivelul rezervelor de gaz este confortabil, în UE sunt în prezent 37 de miliarde de metri cubi de gaz în capacităţile subterane de stocare, iar asta reprezintă jumătate din capacitatea pe care o avem', a declarat Sabine Berger, potrivit Agerpres.

Ea a adăugat că, după criza gazului din 2009, există acum un mecanism care poate fi activat în eventualitatea unei întreruperi a aprovizionării şi că UE a făcut paşi importanţi după criza gazului din 2009 pentru a creşte securitatea aprovizionării. 'De exemplu, interconectivitatea între statele membre a fost întărită şi există acum mai multe opţiuni de flux invers în reţea. Aceasta înseamnă că gazul din conductă poate merge şi într-o direcţie şi în alta, nu doar în una, iar acum va fi mult mai uşor pentru statele membre să se ajute unul pe altul dacă se va ivi nevoia', a precizat purtătoarea de cuvânt.

Conform sursei citate, s-au luat măsuri şi în partea de reglementare, statele membre fiind obligate să se asigure că rezervele de gaz acoperă necesarul pentru locuinţe pentru cel puţin 30 de zile, chiar şi iarna sau în condiţii dificile. 'Fiecare stat trebuie să vină rapid cu planuri de prevenţie şi de urgenţă în cazuri de întrerupere severă a aprovizionării şi, de asemenea, avem un grup de coordonare pentru gaz care se întâlneşte regulat şi coordonează acţiunile individuale ale statelor membre în ceea ce priveşte securitatea aprovizionării', a mai spus ea.

'Toate rutele de aprovizionare cu gaz din Rusia către UE funcţionează normal şi stabil şi ne aşteptăm ca toate părţile să-şi respecte angajamentele', a subliniat purtătoarea de cuvânt a lui Oettinger.

În ceea ce priveşte scrisoarea trimisă de preşedintele rus Vladimir Putin către liderii a 18 state UE privind stabilizarea economiei ucrainene, Pia Ahrenkilde-Hansen, o altă purtătoare de cuvânt a CE, a afirmat că executivul comunitar depune eforturi pentru acest lucru încă înainte de scrisoarea preşedintelui rus.

'Săptămâna viitoare are loc un Consiliu de Afaceri Externe şi aceasta reprezintă o ocazie de a analiza ultimele evoluţii. Mesajul nostru este clar: este în interesul tuturor ca energia să nu fie utilizată ca un instrument politic', a spus ea, precizând că nu doreşte să facă speculaţii asupra modului cum vor răspunde miniştrii de externe ai UE sau fiecare dintre cele 18 state membre în particular la scrisoarea lui Vladimir Putin.

×