Uniunea Europeană este pregătită pentru un Brexit fără acord și avertizează că Marea Britanie va avea de suferit dacă se va întâmpla acest lucru, potrivit purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, Natasha Bertaud. Aceasta a subliniat faptul că ieșirea Regatului Unit din blocul comunitar nu este un scenariu preferat de UE, însă pierderea va fi mai mare pentru britanici.
"În mod evident, aceasta va provoca disfuncţionalităţi semnificative atât pentru cetăţeni, cât şi pentru mediul de afaceri, ceea ce va avea un impact economic negativ grav. Acesta ar fi proporţional mult mai mare pentru Regatul Unit decât pentru cele 27 de state ale UE", a spus Natasha Bertaud.
Partidul Laburist, aflat în opoziţie, a cerut astăzi ca Parlamentul să revină de rugență din vacanţă pentru a discuta despre măsurile ce ar trebui să fie luate pentru a atenua disfuncţionalităţile ce ar putea să apară ca urmare a Brexitului. Documente guvernamentale care au ajuns în presă au revelat posibilitatea unor lipsuri de produse alimentare, carburanţi şi medicamente în cazul ieşirii Regatului Unit din UE fără acord.