x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Comuniştii vor să ia Primăria Chişinăului cu japca

Comuniştii vor să ia Primăria Chişinăului cu japca

de Vitalie Calugareanu    |    10 Iun 2008   •   00:00

VOT HAOTIC ● Tentativă de răsturnare a puterii locale în Chişinău
Comuniştii minoritari, ajutaţi de vechii lor aliaţi creştin-democraţi, dar şi de cei noi ­ social-democraţii din Consiliul Municipal Chişinău ­, au votat haotic pentru demiterea liderului Partidului Liberal din Moldova, Mihai Ghimpu, din funcţia de preşedinte al Consiliului.



Corepondenţă din Chişinău
VOT HAOTIC ● Tentativă de răsturnare a puterii locale în Chişinău
Comuniştii minoritari, ajutaţi de vechii lor aliaţi creştin-democraţi, dar şi de cei noi ­ social-democraţii din Consiliul Municipal Chişinău ­, au votat haotic pentru demiterea liderului Partidului Liberal din Moldova, Mihai Ghimpu, din funcţia de preşedinte al Consiliului.

Zeci de poliţişti au înconjurat la sfîrşitul săptămînii trecute Primăria Chişinăului. În interior, aleşii locali s-au întrunit într-o şedinţă ordinară. La începutul acesteia, surpriză. Liderul fracţiunii social-democrate, Eduard Muşuc, unul dintre semnatarii Declaraţiei de constituire a coaliţiei municipale anticomuniste, s-a pronunţat pentru demiterea preşedintelui liberal al Consiliului Municipal Chişinău (CMC), Mihai Ghimpu. Într-un haos demn de perioada antică, comuniştii, creştin-democraţii, liderul Mişcării social-politice pro-ruse "Ravnopravie", Vladimir Klimenko, singurul consilier al Partidului Umanist-Creştin Democrat, Oleg Onişcenko, dar şi consilierii social-democraţi au anunţat că l-au înlocuit, prin vot, pe Mihai Ghimpu cu social-democratul Eduard Muşuk. În faţa jurnaliştilor acesta din urmă s-a lăudat: "Şedinţa s-a terminat cu demiterea preşedintelui CMC, Mihai Ghimpu şi, cu 27 de voturi, eu am fost ale preşedinte al CMC".

SABOTAJ. Tabloul politic este mai mult decît clar şi el ţinteşte în perspectiva alegerilor parlamentare din 2009. "După mai multe luni de sabotare a activităţii Consiliului Municipal Chişinău, PSD a trecut făţiş în tabăra Partidului Comuniştilor din Republica Moldova", a declarat liberalul Ghimpu.

Din punct de vedere juridic, gestul disperat al comuniştilor şi al acoliţilor lor este egal cu zero, deoarece conform Legii cu privire la administraţia publică locală, "preşedintele CMC poate fi ales sau demis cu votul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor aleşi". Asta înseamnă cel puţin 34 de voturi.

ÎNCĂ ŞAPTE. Altfel spus, ca să pună legal mîna pe putere în Chişinău, comuniştii mai au nevoie de şapte voturi ale consilierilor necomunişti ­ pe care se pare că înţeleg că nu le mai pot obţine. Consilierii Partidului Liberal-Democrat şi ai Alianţei Moldova Noastră, care îl sprijină pe liberalul Mihai Ghimpu şi-au făcut publice punctele de vedere. Preşedintele fracţiunii liberal-democrate, Alexandru Tănase a declarat: "Faptul că un consilier sau altul din partea majorităţii comuniste s-a cocoţat în prezidiu nu înseamnă absolut nimic. Şi preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, cînd pleacă la WC domnul Braghiş (Dumitru Braghiş ­ deputat, preşedinte PSD – n.n.) se poate cocoţa în locul lui în fotoliul de preşedinte al Parlamentului. Dar asta nu înseamnă că el este ales în această funcţie".

Grupul parlamentar condus de Dumitru Braghiş, despre care presa de la Chişinău a scris că ar fi "varianta de rezervă a Moscovei pentru Moldova", a ajutat, cu două săptămîni în urmă, comuniştii să voteze controversata Concepţie a securităţii naţionale, care reconfirmă statutul de neutralitate al Republicii Moldova şi nu ia nici o atitudine faţă de prezenţa militară rusă în regiunea transnistreană.

TACTICĂ DE VÎNZĂTOARE. Revenind la cele şapte voturi, pe care comuniştii nu le au pentru a-l demite legal pe Mihai Ghimpu din funcţia de preşedinte al CMC, este posibil ca executorii acestui scenariu nici măcar să nu le mai caute. Tactica adoptată de ei este identică cu cea a vînzătoarei de la Piaţa Centrală din Chişinău, care te fură la cîntar pe fondul haosului şi al aglomeraţiei de care vrei să scapi cît mai repede. "S-a văzut că este un Napoleon care poate dirija şi coaliţia (democrată – n.n.), şi cealaltă grupare comunistă", a menţionat Mihai Ghimpu.

SCANDAL. De fapt, scenariul era cît pe ce să fie pus în aplicare chiar în timpul şedinţei cu scandal. Potrivit consilierului Alianţei Moldova Nostră, Oleg Cernei, vineri, în timpul scandalului de la Primărie, peste 300 de tineri din organizaţia komsomolistă a Partidului Comuniştilor au fost concentraţi în clădirea Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, situată în preajma Primăriei, iar clădirea Consiliului Municipal a fost înconjurată de poliţie.

Deşi se vedeau cu ochiul liber şi au fost filmaţi şi chiar intervievaţi de jurnalişti, şeful poliţiei municipale, Iacob Gumeniţa, care se plimba şi el agale prin faţa Primăriei, încerca să convingă jurnaliştii că ceea ce văd nu e adevărat: "Unde vedeţi dumneavoastră poliţie? Nu am văzut eu poliţişti în maşină. Poate dumneavoastră confundaţi ceva?..."

Următoarea şedinţă a CMC este programată pentru astăzi. Consilierii sînt, însă, dezorientaţi, pentru că un preşedinte al Consiliului a anunţat şedinţa pentru ora 9:00, iar celălalt pentru ora 10:00.


×