x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Confruntare disproporţionată, armata rusă în faţa celei ucrainene

Confruntare disproporţionată, armata rusă în faţa celei ucrainene

de Agerpres    |    02 Mar 2014   •   20:33

Confruntată cu ameninţarea unei intervenţii militare ruse în Crimeea, Ucraina şi-a plasat armata în stare de alertă. Dar trupele ei sunt cu mult inferioare celor ruse, atât din punct de vedere al înzestrării cu tehnică de luptă cât şi al efectivelor, notează duminică AFP într-o analiză a evoluţiei situaţiei din Ucraina pe plan militar.

În Crimeea, mii de soldaţi ce poartă uniforme fără însemne, dar care conform tuturor indiciilor acţionează la ordinele Moscovei, au blocat soldaţii ucraineni în cazărmi şi patrulează nestingheriţi prin această republică autonomă a Ucrainei. Circa 15.000 de soldaţi ucraineni sunt teoretic staţionaţi în Crimeea, dar se pare că cei mai mulţi dintre ei nu se găseau în unităţile lor militare în momentul sosirii misterioaselor comandouri pro-ruse.

Kievul a răspuns prin mobilizarea rezerviştilor, după ce a acuzat Rusia că i-a 'declarat război' şi că a început o 'invazie armată' în Crimeea. Soldaţii ucraineni s-au abţinut deocamdată să riposteze, comandamentul lor declarând că doreşte să evite orice 'provocare' ce ar putea fi folosită de Moscova ca pretext pentru o intervenţie militară pe scară extinsă.

Însă o realitate deja existentă pe teren este că noile autorităţi de la Kiev nu deţin controlul asupra unei bune părţi din Crimeea. În plus, analizând comparativ armatele rusă şi ucraineană, observăm că o posibilă confruntare dintre ele ar semăna cu lupta lui David cu Goliatul.

'Efectivele armatei ruse sunt de şase ori mai numeroase decât cele ucrainene, iar avioanele şi elicopterele din dotarea aviaţiei ruse sunt modele mai recente', reaminteşte Valentin Badrak, directorul Centrului pentru cercetări militare, demilitarizare şi dezarmare din Kiev. De asemenea, conform unui acord bilateral ruso-ucrainean, circa 20.000 de soldaţi ruşi staţionează la baza flotei ruse de la Marea Neagră din Sevastopol, alţi 6.000 fiind dislocaţi aici pe cale aeriană în cursul zilelor de vineri şi sâmbătă. Însă dincolo de Crimeea, există şi temerea că soldaţii ruşi vor pătrunde şi în partea de est a Ucrainei, unde există o numeroasă comunitate rusofonă.

În faţa celor 845.000 de soldaţi ruşi, armata ucraineană poate opune doar 130.000, dintre care jumătate sunt recruţi şi au în dotare armament în cele mai multe cazuri depăşit. 'Forţele armate ucrainene suferă de o finanţare inadecvată (...) Ele continuă să folosească echipamente rămase din epoca sovietică', subliniază de asemenea ultimul raport al Institutului internaţional pentru studii strategice (IISS), care mai vorbeşte şi despre deficienţe în întreţinerea armamentului şi despre numărul redus de ore de zbor pentru antrenamentul piloţilor militari ucraineni.

De altfel, noul premier ucrainean, Arseni Iaţeniuk, s-a referit duminică la 'sabotajul deliberat' al capacităţilor militare în perioada regimului Ianukovici, asigurând însă că noul guvern pe care-l conduce a găsit mijloacele de a finanţa armata, în ciuda situaţiei catastrofale a trezoreriei statului.

Cu toate acestea, moralul armatei ucrainene este ridicat, iar dacă soldaţii săi vor fi hotărâţi să reziste, atunci Rusia ar putea da un apoi, este de părere analistul ucrainean citat mai sus.

×
Subiecte în articol: criza ucraina