Controlorii de trafic aerian din Grecia au anulat sâmbătă acţiunile de protest prevăzute pentru zilele de 9, 10, 12 şi 13 octombrie, în urma întâlnirii "constructive" cu Ministerul Transporturilor, transmite Reuters.
Sindicatul avertizase anterior că va organiza greve de 24 de ore în perioada menţionată, pentru a protesta faţă de modificările aduse statutului profesional al controlorilor de trafic aerian, în conformitate cu reformele solicitate de creditorii internaţionali ai statului elen. Cu excepţia zborurilor de urgenţă şi a celor de căutare-salvare, toate cursele care urmau să treacă prin regiunea Atenei trebuia să fie suspendate.
Anunţarea declanşării grevei controlorilor de trafic a coincis cu trimiterea în Parlament a unei propuneri legislative care vizează modificarea structurii Autorităţii Aviaţiei Civile.
Sursa: AGERPRES